Într-un pas semnificativ pentru marcă, Breitling a anunțat achiziția Gallet, pregătind scena pentru relansarea istoricei companii elvețiene. Fondată în 1826, integrarea Gallet vine după achiziția unei alte mărci orologere notabile (Universal Genève) în anul 2023.

Considerată o mișcare importantă, achiziția Gallet reprezintă o extindere suplimentară a influenței mărcii Breitling în segmentul ceasurilor de lux. Cu trecut bogat în segmentul cronometriei de precizie pe distanțe lungi, Gallet va fi poziționat ca marcă de lux. “Achiziția este un pas natural în extinderea mărcii noastre”, spune Georges Kern (Breitling). “Relansarea Gallet onorează aventura și inovația în segmentul cronografelor”.
Explorare
Istoria Gallet se bazează pe aventură, călătorii la distanțe lungi și explorare încă de la înființarea mărcii în 1826. Fondată de Julien Gallet în La Chaux-de-Fonds, marca a întruchipat întotdeauna spiritul aventurii și călătoriilor la distanțe lungi. De-a lungul timpului a produs instrumente robuste pentru cronometrare curselor auto, aviație sau expediții off-road. O moștenire care se aliniează perfect cu AND-ul cronografului Breitling.

În 1856, Gallet s-a extins pe piața din SUA, Jules Racine & Co. devenind în 1890 distribuitorul său în America-de-Nord. Astfel, marca orologeră elvețiană a contribuit la inceputul aviației prin crearea cronometrului care a măsurat primul zbor din 1903. Pilotat de frații Wilbur și Orville Wright, revoluționarul Kitty Hawk Flyer a acoperit 260 metri în doar 59 secunde. Denumit The Sun, ceasul a cimentat locul Gallet în istoria aviației.
Esențialul
În anul-1907, Gallet a achiziționat producătorul de ceasuri Société d’Horlogerie Electa, înfiițând compania Fabrique d’Horlogerie Electa, Gallet & Co. Perioada de până în 1926 a fost marcată de numeroase inovații tehnice, brevete și recunoaștere globală. Ulterior, Gallet a decis să se axeze pe piața SUA, funcționând ca un établisseur. Criza cuarțului și problemele economice din 1970/80 și-au spus cuvântul, Gallet intrând în faliment.

La mai bine de 40 de ani, marca orologeră elvețiană cunoaște un nou reviriment mult așteptat sub steagul Breitling. Cu numeroase modele, devenite esențiale pentru călătorii, sport și industrie, marca este așteptată să renască astăzi. În primul rând, amintim Flying Officer (1939) a fost un cronograf rezistent la apă. Este un instrument care a devenit esențial pentru piloți și pasageri în primele zile ale zborurilor intercontinentale.
Colecții
Printre personalitățile care au purtat un Flying Officer se numără președintele Harry S. Truman, renumit pentru conducerea sa fermă. Un model care ramane astăzi printre cele mai căutate în rândul colecționarilor. La fel de semnificativ a fost MultiChron Clamshell (1938), ceas conceput să reziste la praf și umiditate abundentă. Conform reprezentanților mărcii orologere Breitling, primele modele Gallet sunt așteptate în cursul anului 2026.
Breitling – Corso Giacomo Matteotti 3, Milano, detalii AICI
Citește și:
Cuervo y Sobrinos extinde colecția Winston Churchill
Bremont introduce ediția specială Felix The Cat
Jaeger-LeCoultre ediție Master Control Classic
Patru expoziții de văzut în această primăvară
Acqua di Parma a inaugurat noul flagship-ul parisian


