BMW iX, viziune transformată în realitate

0
47
BMW Group (BMW iX)

BMW Vision iNEXT devine modelul de serie BMW iX, o viziune fiind transformată în realitate. Cu un an până la lansarea sa pe piaţă şi cu dezvoltarea de serie în derulare, BMW Group oferă o primă imagine a viitorului model iX. Prin designul său nou, minimalist, precis, iX este primul reprezentant al unei generaţii revoluţionare de automobile gata să redefinească experienţa condusului, sentimentul de spaţiu interior şi relaţia dintre maşină şi cei de la interior.

BMW iX (noua mobilitate)

BMW iX, a cărui lansare pe piaţă va avea loc spre finalul anului 2021, deschide o nouă eră a mobilităţii şi se concentrează pe o interpretare nouă a designului, dezvoltării durabile, plăcerii condusului, versatilităţii şi luxului. Este primul model bazat pe un set nou de instrumente, modular şi scalabil, pe care va fi construit viitorul BMW Group. Conceput din start pentru mobilitate full electrică, iX vede cum BMW redefineşte conceptul de succes al Sports Activity Vehicle (SAV). Noul model valorifică cele mai noi inovaţii în domeniile electrificării, condusului automat şi conectivităţii pentru a oferi o experienţă de mobilitate care pune oamenii în centrul său.

BMW iX (interior cabină)

Pentru aceasta, designul său a fost dezvoltat din interior spre exterior, automobilul fiind creat pentru a oferi calitate a vieţii conducătorilor şi pasagerilor. Designul clar şi minimalist al exteriorului său prezintă o nouă formă de mobilitate orientată direct pe nevoile pasagerilor. Interiorul său oferă celor de la bord opţiuni inovatoare pentru a folosi timpul în timpul unei călătorii – şi pentru a se bucura de relaxare, siguranţă, securitate şi o nouă formă de lux în acest proces. “…BMW Group face eforturi constant să se reinventeze. Acesta este un element central al strategiei noastre corporate…”, declară Oliver Zipse (Preşedintele Consiliului de Administraţie al BMW AG).

BMW iX (consolă centrală)

Designul şi tehnologia iX formează un pachet general care pune bazele unui nou tip de experienţă de condus. Procedând astfel, acesta întruchipează în mod cuprinzător caracterul mărcii BMW i, a cărui misiune este de a transforma mobilitatea personală. BMW i joacă un rol central la BMW Group ca “atelier pentru viitor” şi vector al inovaţiei în întreaga companie. În acelaşi fel, i3 – conceput de la început pentru a fi propulsat full electric – a oferit o rampă către o mobilitate urbană durabilă. Iar designul vizionar al modelului plug-in hybrid BMW i8 a ajuns să exemplifice tehnologia de vârf a sistemului de propulsie în segmentul premium al maşinilor sport.

Modelul iX va intra în producţie la uzina mărcii din Dingolfing în a doua jumătate a anului 2021 ca nou avanpost tehnologic al BMW Group. Acesta reuneşte cele mai recente evoluţii ale companiei în domeniile strategice de inovaţie precum, condus Automat, Conectivitate, Electrificare şi noi Servicii integrate în automobil şi Design ca parte a strategiei BMW Group „ACES +D”. În plus, conceptul auto şi designul iX au la bază o abordare globală a dezvoltării durabile. Acest lucru se reflectă în zone ale automobilului precum aerodinamica optimizată, designul inteligent şi utilizarea extinsă a materialelor naturale şi reciclate, care contribuie dezvoltarea durabilă.

BMW iX (detaliu stop)

A cincea generaţie a tehnologiei eDrive garantează o eficienţă excepţională. Unitatea de putere dezvoltată de constructor şi fabricată în mod sustenabil, va dezvolta o putere maximă de peste 500 CP. Acest lucru va fi suficient pentru a propulsa iX de la 0 – 100 km/oră în mai puţin de 5 secunde. În acelaşi timp, obiectivul clar al automobilului este de a afişa un consum combinat de energie electrică extrem de redus (mai puţin de 21 kWh/100 km în ciclul de testare WLTP). Noua tehnologie de încărcare permite încărcarea rapidă DC de până la 200 kW. În acest fel, bateria poate fi încărcată de la 10 la 80% din capacitatea sa maximă în mai puţin de 40 de minute.

BMW iX (detaliu spate)

“Am proiectat iX din interior spre exterior”, spune Domagoj Dukec (Vicepreşedinte BMW Design). Volumul mare din interior, selecţia de materiale de înaltă calitate, scaunele nou dezvoltate şi extinderea acoperişului panoramic din sticlă se îmbină pentru a cufunda toate cele cinci locuri din interiorul iX într-o ambianţă luxoasă în stil lounge. Noua arhitectură a cabinei stă la baza unei funcţionalităţi clare, orientată în întregime în jurul nevoilor conducătorului şi ale celorlalţi pasageri. Conceptul de transmisie înseamnă că nu există tunel central, contribuind la senzaţia deschisă şi aerisită şi oferind în acelaşi timp spaţiu suplimentar. Detalii aici: BMW ROMÂNIA

Mai multe informații aici: STYLE

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here