Share This Article
Bentley Motors și The Macallan au prezentat The Macallan Horizon, primul whisky creat în colaborare de cele două mărci. Realizat în ediție limitată, whisky-ul reflectă principiul de sustenabilitate aflat în centrul parteneriatului încheiat de cele două companii!
Scopul acestei colaborări îl reprezintă inovția, prototipul The Macallan Horizon îmbinând măiestria tradițională cu materialele reciclate și design-ul exclusivist. Creat în urma dezvoltării dintre Bentley Motors și The Macallan, whisky-ul încapsulează ambiția de a construi un viitor durabil. În mod evident, la baza acestui prototip regăsim bogata moștenire a celor doi producători din domeniul bunurilor de lux.
Prototipul
Ca un omagiu adus celor șase principii după care se călăuzește The Macallan, The Macallan Horizon încorporează șase materiale unice. Materialele sunt reciclate și reutilizate, provenind din surse etice, ca parte integrantă din noua direcție a celor două etichete. Sticla-prototip – realizată de specialiștii celor două mărci – este diferită de orice sticlă de whisky creată până acum. În primul rând, design-ul sfidează estetica vertical tradițională.
Și asta fiindcă prototipul sticlei reflectă linia orizontală a unui autovehicul, depășind astfel limitele și arta posibilului. În consecință, ambalajul se așează în poziție orizontală într-un spațiu special conceput și nu are un suport clasic. În centru se află sticla produsă manual, răsucită 180°, reprezentând stăpânirea spațiului și timpului de către cele două companii. Recipientul este înconjurat de o structură 3D complicată.
Parteneriatul
Lansat în vara anului 2021, partenriatul global dintre Bentley Motors și The Macallan aduce în prim-plan dedicația pentru inovație. De asemenea, regăsim dorința promovării creativitatății, artizanatului și durabilității, ambele mărci angajându-se să împărtășească din cunoștințele celor două industrii. O dată cu lansarea The Macallan Horizon, companiile sărbătoresc încheierea parteneriatului și căutarea excelenței în viitorul comun al mărcilor. Noul produs urmează să fie lansat oficial în cursul verii anului 2023.
Detalii aici – HORIZON