AVINCIS, MEDALIAT INTERNAȚIONAL

0
13

Avincis, simbolul renaşterii vinurilor româneşti, sub semnul tradiţiei şi modernităţii, anunță că două dintre vinurile pe care le produce în România, la Drăgășani, au fost medaliate recent la una dintre cele mai prestigioase competiții internaționale, International Wine Challenge, la Londra.

Vinurile premiate sunt Fetească Regală & Pinot Gris 2015, singurul vin din România care a primit medalie de argint, și AVINCIS White 2015 (Domnul de Rouă în Alb), care a primit medalie de bronz. Fetească Regală & Pinot Gris 2015 este un vin special, născut din combinația unui soi local şi a unui soi favorit pe plan internaţional. 70% din acest vin este Fetească Regală care este fermentată şi maturată în baricuri de stejar timp de 11 luni cu batonaj periodic, iar restul de 30%  este Pinot Gris, fermentat și maturat  în cisterne de inox. Culoarea acestui vin este auriu deschis și strălucitor, iar buchetul bogat se deschide către dulceaţa florilor albe şi a caiselor cu o uşoară aromă de vanilie. Gustul său este generos şi bine structurat cu arome de piersică şi pară condimentată.

Avincis White 2015 (Domnul de Rouă în Alb) este un vin sec tânăr de culoare galben – verzui deschis, care dezvăluie un buchet de citrice cu subtile note florale.. Gustul său prezintă un echilibru perfect între aromele de pară, pepene verde şi aciditatea proaspătă. Vinul, premiat cu bronz, spune povestea prinţului călător prin viile Drăgăşanilor, un îndrăgostit topit de razele soarelui în roua dimineţii, și este un cupaj format din soiurile Fetească Regală (30%), Muscat Ottonel (25%), Crâmpoşie Selecţionată (25%) şi Sauvignonasse (20%).

Pe lângă cele două medalii internaționale, AVINCIS a primit și o diplomă de excelență la cea de-a doua ediție a RO-Wine, festivalul care a avut loc la București pe 20-21 mai și care a reunit peste 350 de vinuri atent selecționate, aparținând producătorilor autohtoni și internaționali. „Aceste premii ne bucură nespus pentru că ele sunt o confirmare a calității vinurilor AVINCIS. Medaliile de la Londra înseamnă recunoaștere internațională, mai ales că International Wine Challenge este un concurs foarte dur, unde vinurile sunt evaluate în orb, cu foarte mult profesionalism și meticulozitate. Iar diploma de excelență primită la RO-Wine este dovada că am reușit în acest deceniu de activitate să devenim un nume relevant pentru iubitorii de vinuri premium din România,” a declarat Andreea Micu, owner crama AVINCIS. Mai multe detalii aici (www.avincis.ro).

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here