Share This Article
La finalul acestei săptămânii, arta fotografică se desfășoară sub egida celei de-a noua ediție a Conferinței Naționale de Fotografie. Evenimentul, găzduit în premieră de Muzel Național de Artă al României (MNAR) se defășoară sub patronajul Ministerului Culturii.
Derulată în perioada 20/21 aprilie, conferința marchează un moment esențial în calendarul evenimentelor dedicate artei fotografiei. Conform organizatorilor, pentru prima dată în România, vor fi prezenți pe aceeasi scenă cei mai valori fotografi români. Printre cei prezenți se numără Alex Gâlmeanu, Petruț Călinescu, Irina Petrichei, Radu Chindriș sau Mihnea Turcu. Aceștia vor fi prezenți cu povești virtuale excepționale.
Conferința
Dedicate artei vizuale din țara noastră, conferința urmează să se desfășoare în sala Auditorium, sub patronajul Ministerului Culturii. “Alături de noi vor fi prezenți profesioniști care au transformat arta fotografiei într-un stil de viață. Sunt proiecte care transmit peste timp, în călătorii, povești de viață incredibile”, spune Petrică Tănase (Organizator). “Sunt oameni care inspiră și model pentru atât de mulți dintre noi”.
Pe scena conferinței vor fi prezente proiecte vizuale excepționale și peste 260 ani de experiență cumulate în fotografie. “Sunt rare ocaziile în putem asculta prezentări de la o echipă atât de variată de fotografi”, spune Petrică Tănase. În era digitală, CNF2024 pune accent pe fotografie ca formă de comunicare, susținând totodată educația digitală. De asemenea, CNF2024 invită stundeți FJSC, UNARTE, UAUIM și UNATC să participe activ.
Evenimente
Prin dialog între generații de creatori, conferința vizează să impulsioneze comunitatea fotografică și celebrarea rolului fotografiei în cultura actuală. O serie de evenimente conexe, desfășurate sub egida “Povești de Festival”, vor fi aduse în atenția publicului. De asemenea, vor fi prezente expoziții dedicate Festivalului Internațional George Enescu și Festivalului Național de Teatru. Pentru detalii despre arta fotografică accesați pagina organizatorului.