ADAM ALBRECHT, PICTORUL ECVESTRU

Prin materialul următor vom încerca să vă familiarizăm cu unul dintre pictorii aflați pe diversele câmpuri de luptă ale secolului al XIX-lea, pictorul de origine germană fiind unul dintre cei mai renumiți artiști de cai și scene din viața soldaților ale acestei perioade. Ca punct central, vom prezența lucrarea “Cavaleria austriacă odihnindu-se întrun sat”, o lucrare ce ne arată o frântură din viața de zi cu zi a soldaților imperiali.

trecerea dnieprului 1812

Astfel, în piața satului, sosirea recentă a unui grup de soldați austrieci provoacă perturbări considerabile în rândul locuitorilor. În partea dreaptă este reprezentat un lancier descălecat ce prinde o femeie în jurul taliei, ea încercând să se elibereze din strânsoarea militarului, detaliul înfățișând casca căzută a acestuia – ca semn al “luptei” acelei femei de a scăpa din strânsoare militarului. În partea stângă a tabloului regăsim un sătean, foarte probabil soțul femeii, reținut de alți doi soldați, aceștia încercând să-l liniștească. De asemenea, în planul secund regăsim mai mulți soldați ce stau într-o căruță, ei stând de vorbă cu sătenii în timp ce animalul este înviorat. În ce privește soldații, ei sunt identificați drept militari ai cavaleriei austro-ungare – datorită uniformelor lor distinctive – multe dintre figurile ce apar în tablou fiind a unor ulani sau lăncieri, soldați recrutați în general din părțile vorbitoare de limbă poloneză ale imperiului, ei fiind ușor de identificat datorită căștilor cu patru vârfuri (sau Czapka) pe care le poartă. Cu toate acestea, Adam Albrecht descrie în tabloul său mai mulți dragoni, cu pantaloni roșii și tunici albastre, precum și husari, pentru a ne oferi o viziune variată asupra naționalităților ce făceau parte din cavaleria austro-ungară. În mod similar, Adam își demonstrează talentul de pictor prin detaliile oferite în cadrul compoziției, călăreții și cei trei cai ai lor fiind prezentați în culori și poziții variate. Exprimarea sa artistică poate fi regăsită și în alte tablouri, ceea ce conferă variații subtile de lucru, precum și virtuozitatea tehnică a lui Adam ca pictor ecvestru. “Cavaleria austriacă odihnindu-se întrun sat” este datată în intervalul 1821 – 1834, tabloul fiind o lucrare deosebit de interesantă în contextul carierei lui Adam, în principal prin faptul că reflectă o lucrare a sa atât ca pictor ecvestru, cât și ca pictor “de luptă”. De altfel, pictorul a petrecut o mare parte din cariera sa timpurie ca “artist militar”, el realizând numeroase scene de luptă și din viața de zi cu zi a armatei, precum și o serie de portrete a unor înalți ofițeri ai armatei imperiale. “Împrejurimile Viazma” realizat în anul 1812 este un exemplu tipic al lucrărilor realizate de Adam Albrecht, tabloul fiind comparabil cu “Cavaleria austrică odihnindu-se întrun sat”, în primul rând prin faptul că reprezintă soldații întrun moment de odihnă și demonstrează atenția acordată detaliilor uniformelor acestora. De altfel, printre detaliile tabloului “Împrejurimile Viazma” vedem coloane de soldați mărșăluind, Adam fiind familiarizat cu toate aspectele vieții militare. Cu toate acestea, deși lucrarea reprezintă, în unele privințe, o scenă a vieții militare, ea este și un studiu ecvestru strălucit, un model de artă ce i-a adus lui Adam Albrecht reputația de care se bucură în prezent – precum “Thoroughbreds in a Paddock” (aflat într-o colecție private) – fiind o altă lucrare de referință a acestuia. Atât lucrarea prezentată aici, cât și cea secundară, arată o bună cunoaștere a anatomiei cabaline și o eleganță desăvârșită în prezentarea subiectului său. Un punct de plecare a artei sale se regăsește în primele tablouri realizate pe durata campaniei lui Napoleon în Rusia, lucrările fiind realizate în timp ce era desemnat drept pictor al curții prințului Eugène de Beauharnais. Pe măsură ce reputația sa ca pictor ecvestru se află pe un trend ascendent, el a început să primească comenzi de la o  serie de nume celebre din întreaga Europă, lucrările variind de la tablouri de luptă panoramice și până la portrete individuale ale cailor și proprietarilor acestora. În tot acest timp, compoziția prezentată în scurtul nostru material – “Cavaleria austriacă odihnindu-se întrun sat” – cuprinde multe dintre caracteristicile prezente în diverse alte lucrări. Sursă documentare (www.sphinxfineart.com).

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here