Share This Article
Numărătoarea inversă se apropie de final, faimoasă cursă de anduranță 1000 Miglia fiind aproape să revină pe drumurile italiene. Desfășurată între 17/21 iunie, pe traseul în forma cifrei opt, celebra cursă este inspirată de edițiile epice de dinainte-de-război.

Faimoasele drumuri italiene, care leagă coastele estice ale Mării Adriatice și vestice ale Mării Tiraniene, sunt martorul curse epice. Desfășurată între orașele Brescia și Roma (tur/retur), 1000 Miglia include 1.900 de km și cinci zile de cursă. Startul este dat pe Viale Venezia din Brescia, prima etapă având ca punct final San Lazzaro di Savena (Bologna). Miercuri, mașinile vor ajunge în capitala Italiei, apoi, întorcându-se spre nord.
Traseu
După oprirea în Roma, cursa își continuă parcursul către nordul peninsulei, a treia etapă încheindu-se în Cervia-Malinao Marittima. Vineri, echipajele vor traversa Italia de la est la vest, ajungând la Marea Tireniană. Este locul de întâlnire cu membrii Academiei Navale din Livorno, evenimentul fiind marcat de parteneriatul încheiat cu Marina Italiană. Colaborare care demonstrează apropierea între Forțele Armate, Poliție și celebra cursă.

Oprirea în orașul Parma, în etapa a patra a cursei, precede marea finală de sâmbătă – 21 iunie. La prânz, mașinile revin către Viale Venezia înainte de a-și lua ramas bun de la public în Piazza Vittoria. Un eveniment acompaniat de atmosfera festivă a Festei della Musica. Convoiul 1000 Miglia (2025) va fi deschis de 123 de Ferrari-uri din cadrul programului Tribute 1000 Miglia. De asemenea, este completat de mașinile Politehnicii din Milano.
Program
Pe 15 iunie, premergător cursei, evenimentul a coincis cu inaugurarea Satului 1000-Miglia în cadrul istoric al Piazza Vittoria. Aici sunt invitați copii să decoreze mașina dedicate inițiativei. Totodată, debutează și prima ediție a Talk 1000 Forme cu proiecția în avanpremieră a filmului Fury & The Monster. În final, mașina caritabilă 1000-Miglia va crește gradul de conștientizare a publicului prin achiziția unui ecograf de ultimă generație.
1000 Miglia – detalii suplimentare AICI