Top
TOSCANA

TOSCANA, GASTRONOMIA UNEI REGIUNI

Cu toate că are o istorie lungă și fracturată, Italia oferă vizitatorilor spectaculoasele privelișți ale unor regiuni, orașe și sate, fiecare dintre acestea fiind bine ancorate în multitudinea de obiceiuri locale. Nicăieri în lume nu există o atât de mare varietate în domeniul alimentar, precum există în Italia – Toscana fiind locul unde tradiția gastronomică este una dintre cele mai variate – majoritatea alimentelor bazându-se pe tradițiile țărănești (așa zisa “cucina povera”), ce datează din vremurile grele traversate de această clasă socială.

Toscana

Un loc unde invențiile gastronomice și-au făcut loc în toate straturile societății, italienii denumindu-i pe toscani “mangiafagioli” (mâncători de fasole) – un termen nu foarte academic – dar care arată originea meniurilor simple și sănătoase din această regiune. Cu toate acestea, deși mâncarea modernă Toscană este compusă dintr-o mulțime de meniuri ce nu vor displace clienților din restaurantele de clasă din Londra sau Paris, cele mai multe dintre acestea includ elemente extrem de simple: pește proaspăt, șuncă și brânzeturi, salamuri tradiționale și, binențeles, vestitul ulei de măsline. Cu origini ce se pierd în perioada etruscă, peste această civilizație suprapunându-se epoca romană, specialitățile din Toscana se schimbă de la un oraș sau sat la altul. Meniurile întâlnire în Lucca, precum o supă “garmugia”, sunt complet necunoscute în Pisa – aflată la doar douăzeci și patru de kilometri depărtare. Unele ingrediente sunt universale – uleiul de măsline sau preferința pentru produsele de sezon și preponderența soiului de strugure sangiovese în producția de vinuri roșii din regiune – acestea fiind totuși excepția și, în cea mai mare parte, o vizită în Toscana vă poate dezvălui o varietate de tratamente culinare. Înainte de a călătorii aici, vă invităm să vizitați diferitele site-uri sau blog-uri dedicate alimentației, itinerarii de vinuri și informații despre “sagre” – festivaluri populare, născute adesea din sărbători religioase – sau târguri destinate produselor alimentare locale.

Tuscany Food

Specialități locale – Florența, capitala regiunii Toscana, reprezintă punctul central al acestor specialități locale. În funcție de preferințe, poți opta pentru unele meniuri ceva “mai tari” (aici regăsind “Trippai” – o mâncare de stradă prin excelență), majoritatea specialităților fiind totuși mai puțin provocatoare. Printre acestea, enumerăm “Ribollita” – o supă de legume groasă (un clasic local am putea spune) sau “Bistecca alla Fiorentina” – carnea provenind de la o rasă locală de bovine Chianina; “Crostini” – un antreu ce include pâine prăjită, pasta de măsline sau paté din ficat de pui; “Pappa al Pomodoro” – un amestec gros de pâine, roșii și busuioc și “Pappardelle al Cinghiale” sau “Al Lepre” – fâșii lungi de paste cu carne de mistreț sau sos de iepure. De asemenea, Siena și împrejurimile sale sunt cunoscute pentru “Pici” – paste realizate din făină și apă. O altă specialitate este “Panforte”, o prăjitură cu nuci și fructe confiate, în timp ce Lucca este cunoscută pentru “Buccellato” – o pâine ușor îndulcită, consumată adesea alături de un “Vino Santo” (un vin desert regăsit în zona Toscanei și Umbriei). “Cantucci” (biscuiți cu migdale) sunt o altă specialitate toscană ce poate fi consumată alături de acest vin.

În Arezzo regăsim “Scottiglia” și “Acvacotto” (o supă de ceapă, roșii, pâine, ouă și brânză), în timp ce Pienza este recunoscută pentru Pecorino Toscano (o excelență brânză de oaie ce poate fi consumată atât proaspătă, cât și măturată). “Lardo” – tăiată felii și servită cu condimente – poate fi consumată în Colonatta (lângă Carrara), fiind o delicatesă prețioasă în Italia. Evident, nu putem vorbi de specialitățile specifice Toscanei fără să amintim de extraordinarele sale vinuri. Începem cu cea mai cunoscută – Chianti, o zonă de dealuri situată între Siena și Florența; o altă localitate este Montalcino, cunoscută pentru al său Brunello di Motalcino – unul dintre cele mai bune vinuri italiene. De asemenea, Vino Nobile di Montepulciano este unul dintre cele mai apreciate vinuri din lume, în zonă existând și foarte multe vinuri “mici”, acestea nefiind incluse în acest moment în ceea ce denumim generic “Super Toscane”. Ele sunt produse în cantități mici în cramele locale, soiurile de struguri fiind combinate cu soiurile franceze și tehnicile de producție moderne – majoritatea provenind din zona de coastă (în special Bolgheri, o regiune aflată la sud de Livorno).

Vino Santo Hoteluri & Sejururi la Ferme – Cele mai bune meniuri din regiunea Toscana le regăsiți de obicei în restaurante, nu în hoteluri, deși există și excepții notabile: reședințe poziționate în locuri spectaculoase, ce oferă o paletă largă din gastronomia regiunii. În general, sejururile în cadrul fermelor toscane oferă o paleta largă de produse de origine animală și, totodată, șansa clienților de a se întâlni cu producătorii locali.

Villa L'Andana

L’Andana (www.andana.it) – Alimentele sunt excepționale în cadrul acestui hotel de cinci stele din Maremma, în primul rând datorită Trattoria Toscana (primul restaurant din Italia al cunoscutului bucătar cu stele Michelin, domnul Alain Ducasses). Oaspeții care aleg această destinație pot opta pentru cursuri de gătit cu diferite teme (180 Euro/persoană), cu ore dedicate inclusiv copiilor. O cameră dublă are un preț de la 440 Euro.

Badia a Coltibuono (www.coltibuono.com) – Este greu de imaginat un cadru mai idilic decât această mănăstire din secolul al XI-lea, transformată pentru a primi turișți. Situată pe dealurile din Chianti, reședința este una deosebit de liniștită, oaspeții având la dispoziție opt camere (cele mai multe cu vedere panoramică asupra unei grădini dotate cu piscină infinită). Pentru cei dornici să învețe despre bucătăria locală, patru zile de cursuri intensive (la un cost de 850 Euro/persoană) le dezvăluie din tehnicile tradiționale de gătit, în timp ce un curs de o zi este disponibil la un preț de 150 Euro/persoană (sau 130 Euro/persoană pentru rezidenți). O cameră dublă are un preț de la 150 Euro.

Relais Il Falconiere (www.ilfalconiere.it) – Acest hotel este situat în afara orașului Cortona, fiind unul din multele reședințe înscrise în rețeaua Relais & Chateaux. Restaurantul dispune de o stea Michelin, bucătarul-șef Silvia Baracchi oferind și cursuri de gătit la cerere. O cameră dublă are un preț de la 290 Euro.

Vila Bordoni

Vila Bordoni (www.villabordoni.com) – David Gardner are un pedigree gastronomic impresionant, dovedind că un scoțian poate “vinde” italienilor cea mai bună mâncare… italiană. Situat într-o clădire de secol XVI, hotelul din Florența oferă oaspeților meniuri spectaculoase în cadrul restaurantului Baldovino (în apropiere de Greve, Chianti). Crama (regăsită aici încă din secolul al XI-lea) este una excelentă, gastronomia sofisticată și nepretențioasă, alături de camerele destinate relaxării și terasă, constituind punctele de atracție ale reședinței. Bucătăria rustică, mesele rafinate și lecțiile de gătit personalizate vin să completeze pachetul turistic (cursurile fiind disponibile de la 150 Euro/persoană). O cameră dublă are un preț de la 170 Euro.

Relais Santa Croce (www.baglionihotels.com) – Reședința este prima alegere gastronomică pentru cei care vor să descopere Florența, parțial pentru hotelul în sine (clădirea fiind construită în perioada medievală și aflată în apropierea uneia dintre cele mai frumoase piețe din oraș) și excelentul său restaurant Guelfi e Ghibellini (aflat sub atenta îndrumare a domnului Niccolò Deriu), parțial pentru Enoteca Pinchiorri (situată în aceeași clădire). O cameră dublă are un preț de la 440 Euro.

Vila Campestri (www.villacampestri.com) – Această vilă spectaculoasă este situată pe dealurile Mugello (deasupra Florenței) și poate fi catalogată drept “Olive Oil Resort”, în primul rând pentru cursurile de realizare a uleiului de măsline, precum și pentru istoria și sfaturile despre acest aliment esențial în gastronomia Toscană (cursuile sunt disponibile la un cost de 50 Euro/persoană). De asemenea, aveți posibilitatea să participați la culesul trufelor (grupuri de minim patru persoane, costul fiind de 200 Euro/persoană) sau puteți să optați pentru una dintre cele cinci clase de gătit – meniurile având la bază uleiul de măsline, paste, sosuri, deserturi, pâine, pizza sau focaccia (cursurile având un preț de 100 Euro/persoană). O cameră dublă are un preț de la 107 Euro.

Chianti region

Meniuri și Vinuri toscane – Pentru cei care doresc să învețe despre vinurile și gastronomia Toscanei există opțiuni pentru cursuri cu o durată de o săptămână, acestea fiind însoțite de excursii scurte și flexibile. Mulți operatori oferă astăzi o serie de cursuri reduse la jumătate, încercând astfel să “lungească” excursiile în mediul rural toscan. În cele ce urmează, voi încerca să vă ofer câteva sugestii despre tururi la numeroasele crame din regiune.

Arblaster & Clarke (www.winetours.co.uk) – Oferă tururi de patru zile pentru grupuri mici în Toscana, cu punct de plecare în Radda (Chianti), cu vizite la principalele case din Chianti, Montalcino sau Montepulciano. Costul unui astfel de tur pleacă de la aproximativ 860 Euro/persoană, numărul maxim acceptat fiind de zece (aici fiind incluse mese, transfer privat și două zile de excursii în regiune).

Flavors Holidays (www.flavoursholidays.co.uk) – O companie ce propune cursuri de gătit pentru grupuri, perioadele oscilând între patru zile și o săptămână, baza de plecare fiind o fermă (cu psicină infinită) din regiunea Chianti. Prețurile oferite sunt de circa 1850 Euro/persoană (sau 1050 Euro/persoană pentru patru zile), tariful având inclus transferul din Pisa, pensiune completă, curs de gătit cu bucătar italian (cinci ședințe) și excursii în orășelele locale.

Tuscany Tasting Places

Tasting Places (www.tastingplaces.com) – Oferă excursii personalizate în Montepulciano și Fattoria Montelucci, o proprietate de familie întinsă pe o suprafață de aproximativ cinci sute de hectare, aflată pe dealurile din jurul orașului Arezzo.

Taste Tuscany (www.taste-tuscany.co.uk) – Este o companie britanică ce oferă excursii și cursuri de gătit în orașul Montalcino, unul dintre cele mai cunocute din întreaga provincie Toscana. Cursurile se desfășoară între orele 9:45 și 15:00 (sau ora 17:00, caz în care cursul include și o degustare de vinuri locale) și are un cost de 125 Euro/persoană, prețul biletului având în compunere opțiunea între două cursuri, masă de prânz, degustare de vinuri și transfer local.

Tuscany Tasting Food

Food & Wine Academy (www.florencecookingclasses.com) – Oferă șapte cursuri și itinerarii ce includ degustări din gastronomia și vinurile din centrul Florenței. Clasele zilnice costă de la circa 70 Euro/persoană, aici fiind incluse prânzul și o degustare de vin; de asemenea, există opțiunea unor tururi la cramele din Chianti (fiind incluse prânzul sau cina) la un cost de circa 100 Euro/persoană; cursuri de realizare a pizzei și înghețatei specifice locului, prețurile plecând de la circa 40 Euro și 20 Euro pentru copii (cu vârste între cinci și douăprezece ani).

Smooth Red (www.smoothred.co.uk) – Propune oaspeților unsprezece tururi în cramele din Toscana (plus opțiuni personalizate), inclusiv un tur de trei zile în Siena, o excursie cu șofer la una din cramele din Chianti sau Montalcino, prețurile plecând de la aproximativ 625 Euro/persoană, tariful având inclus transferul privat și cameră pe durata a două nopți, plus mesele.

Tuscany Landscape

Concluzie – Dacă am reușit să vă convingem, nu ne rămâne decât să vă invităm să accesați site-urile menționate în cursul acestui articol, alegând pentru dumneavoastră cea mai bună opțiune de vacanță. Nu uitați să vizități site-urile istorice, urmele civilizației etrusce și romane – alături de cea dezvoltată în Evul Mediu – oferindu-vă unele dintre cele mai frumoase cunoștiinte despre istoria omenirii din această parte de lume.

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Show Buttons
Hide Buttons