Top
ESSENCES

TORRONTÉS, VINURI DIN LUMEA NOUĂ

Torrontés este un vin alb aromat, originar din Argentina. Este un vin ideal pentru asocierea cu bucătăria asiatică şi indiană, datorită aromelor sale florale dulci de petale de trandafir sau aromelor de piersic alb. Aroma acestui vin este dulce, dar, în general, el este produs întrun stil dry, cele mai bune vinuri de Torrontés provenind din podgoriile înalte din Salta, nordul Argentinei. Vom încerca pe cât posibil să vă familiarizăm (pe scurt, prin materialul următor), cu aceste vinuri ce aparţin de Lumea Nouă.

Torrontés este similar cu alte vinuri albe, inclusiv cu cele de Riesling sau Muscat Blanc (Moscato). Diferenţa majoră dintre un Torrontés şi alte vinuri albe (menţionate mai sus) este aceea că un astfel de vin este dry, un aspect ce face ca un vin sărat şi extrem de interesant să fie în opoziţie cu aromele sale dulci şi parfumate. Printre vinurile comparative, regăsim un Albariño sau stilurile uscate ale unor Riesling şi Muscat Blanc (dry “Moscatel” se regăsesc în principal în Portugalia), acestea fiind similare cu aroma şi gustul unui Torrontés. În ce priveşte pairing-ul, alimentele care fac parte din zona condimentelor se potrivesc cu un vin de Torrontés, gustul dulce al vinului fiind perfect în opoziţie cu condimentele. Cu stilul său aromat şi temperaturile scăzute de servire, Torrontés se potriveşte perfect cu un curry de nucă de cocos sau o mâncare de arahide cu condimente thailandeze. În ce priveşte intensitatea alimentelor, optaţi pentru carnea albă, precum puiul, peştele sau tofu, deoarece acestea nu vor copleşi aroma delicioasă şi aciditatea acestui vin. Printre alimentele ce pot fi associate cu vinul de Torrontés se regăsesc Puiul Satay, Tofu Glazurat, Crevete cu Curry, dintre sortimentele de brânză, cele mai potrivite unei asocieri fiind Brânza Elveţiană, Feta (grecească), Pecorino, Gruyere sau Brânza Paneer (de origine indiană). De asemenea, printre condimentele cele mai potrivite unei asocieri cu Torrontés regăsim Busuiocul Thai, Shiso, Parsley, Piperul Sichuan, Coriandrul sau Cilantro. Alături de acestea, legumele şi fructele potrivite unei asocieri sunt Conopida, Zuchinni, Mazărea, Ardeiul Roşu, Strugurii proaspeţi și Citricele (lămâi şi portocale), Nuca de Cocos sau Mango. Pentru cei interesaţi de acest spectaculos vin, trebuie menţionat că el are de fapt trei soiuri distincte: Torrontés Riojano, Torrontés Sanjuanino şi Torrontés Mendocino. Toate cele trei soiuri sunt originare din America de Sud, fiind o încrucişare naturală între struguri País (roşii) şi strugurii dulci Muscat de Alexandria (cunoscut şi sub numele de Zibbibo). Dintre cele trei soiuri, cel mai popular (totodată și cel mai delicios) este strugurele Torrontés Riojano, acesta dezvoltându-se în special în regiunea Salta (nordul Argentinei). În ce priveşte cele două soiuri – Torrontés Sanjuanino şi Torrontés Mendocino – acestea se regăsesc în regiunile Mendoza şi La Rioja, vinurile rezultate din strugurii de aici fiind mai simple în aromă şi gust, adesea ele fiind produse întrun stil dulce. În perioada următoare vom reveni cu o serie de materiale despre aceste vinuri argentiniene, încercând totodată să vă oferim şi exemple concrete de asociere a unor brânzeturi sau carne albă.

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Show Buttons
Hide Buttons