Top
STYLE

THE NAUTILUS MALDIVE, PERLA ATOLULUI BAA

The Nautilus Maldive

The Nautilus Maldive, un resort privat situat pe Atolul Baa, își invită oaspeții să petreacă unele dintre cele mai exclusiviste vacanțe. Resortul, realizat în viziunea unui antreprenor local, are la bază filozofia „a world of your own making” și ambiția de a se clasa printre cele mai luxoase stațiuni din lume. Nici nu are cum altfel, ținând cont de aspectul său boem și conceptul modern de a oferi libertate absolută celor care îi trec pragul.

Baa Atoll

Un loc unde nu există reguli, coduri de îmbrăcăminte sau ore fixe pentru servirea mesei (meniuri zilnice). Ideea de la care s-a plecat este „familiaritatea”, acel sentiment de a te simți „acasă”, activitățile desfășurate aici fiind lăsate la voia fiecărui oaspete în parte. Resortul este compus din douăzeci și șase de case – situate direct pe plajă și realizate în stil tradițional – fiecare reședință beneficiind de largi zone de locuit și piscină privată, alături de o uimitoare selecție de restaurante. Astfel, oaspeții au posibilitatea de a servi masa la „Zaytoun” – cu meniuri ce au incluse preparate de inspirație mediteraneană și arabă; puteți încerca specialitățile specialitățile afumate de la „Ocaso” – sursa de inspirație a diversele grătare fiind extrasă din meniurile internaționale; „Cimbru” – un restaurant situat direct pe plajă, locul unde puteți degusta specialități gourmet și, în fine, Naiboli – un beach-bar cu piscină, locul unde vă așteaptă unele dintre cele mai variate cocktailuri din arhipelag.

De asemenea, micul dejun poate fi savurat oricând, serviciul la piscină fiind valabil pe durata întregii zile, oaspeții având ocazia să se bucure de razele soarelui alături de un cocktail. Cu o poziție privilegiată în cadrul „Rezervației Biosferei UNESCO”, Atolul Baa constituie o poartă de acces către viață marină din regiune, clienții având ocaza să realizeze scufundări către bogatele recife de corali ce înconjoară insula, alături de fermecătoare croaziere cu yachtul construit la comandă (ce aparține resortului). Totodată, aveți posibilitatea de înota în apele cristaline ale Golfului Hanifaru și să explorați bancurile de nisip situate în imediata apropiere a atolului. Pentru cei care doresc să se relaxeze, stațiunea oferă tratamente complete în cadrul centrului Spa, precum și ședințe de yoga, meditație și fitness – ca programe zilnice. Așadar, dacă am reușit să vă convingem să alegeți resortul ca destinație de vacanță, nu ezitați să contactați site-ul oficial al resortului pentru mai multe detalii asupra datelor de sejur și a tarifelor (www.thenautilusmaldives.com).

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Show Buttons
Hide Buttons