Top

O istorie a pasiunii, a devotamentului, dar mai presus de toate, o mare dragoste pentru podgoriile și tradițiile acestei crame. Și mă refer aici la Tenuta Sette Ponti, filozofia acestei companii fiind axată pe calitatea cercetării, a obiceiurilor vechi de secole, a respectului față de pământ și echilibrul pe care îl oferă cunoștiințele dintre agricultură și producția locală de vin. Aceste valori colaborează pentru a crea o poveste compusă dintr-o armonie rafinată, atemporală, o poveste spusă tinerelor generații în fața șemineului, în timpul nopților reci de iarnă.

Tenuta Sette Ponti

Această modalitate de transmitere a sentimentelor ne arată modul în care oamenii sunt atașați de pământul și tradițiile locului, a respectului pe care generații întregi îl oferă atât trecutului, cât mai ales viitorului. Aici se naște o capodoperă a producției de vinuri, podgoriile fiind îngrijite cu foarte mare atenție – acordată cu precădere solului și echipamentelor cu care este prelucrat acesta. “Vinul este produs în podgorie”, o expresie perpetuată de generații întregi aici. Un spirit întâlnit în crearea unora dintre cele mai bune vinuri din zonă – vinul roșu Oreno – un produs premiat la nivel internațional, ce ocupă locul cinci în “Top Hundred” al publicației specializate “Wine Spectator”, alături regăsind și alte sortimente de vinuri, precum Vigna dell’Impero 1935, Vigna di Pallino sau Crognolo, alături de vinurile albe: Anni și un vin desert, numit Grisoglia. “Tenuta Sette Ponti” se întinde pe o suprafață de aproximativ trei sute treizeci de hectare (din care cincizeci sunt de viță de vie) în Valdarno, în inima provinciei Toscana, între Florența și Arezzo, zona de poalele muntelui fiind locuită în decursul timpului de etrusci și romani. De altfel, “Tenuta Sette Ponti” și-a capăt numele de la numărul de poduri ce traversează răul Arno pe drumul ce leagă cele două orașe. Cel mai faimos dintre acestea – Buriano – este situat la granița proprietății, el fiind construit între anii 1240 și 1277. În decursul epocilor, acest pod a fost imaginat în două celebre opere – realizate de Leonardo da Vinci – “Gioconda” și “Madonna dei Fusi”.

În anii 1950, proprietatea intră în posesia familiei Moretti Cuseri, atunci când arhitectul Alberto Moretti Cuseri, atras de terenul de vânătoare extrem de bogat (mistreți, cerbi, fazani și iepuri), se decide să cumpere primele șaizeci de hectare de la Prințesele Margherita și Maria Cristina di Savoia d’Aosta, fiicele lui Vittorio Emanuele al III-lea – rege al Italiei între anii 1900 și 1946. Cele două prințese, la rândul lor, au cumpărat proprietatea de la Marele Duce Leopoldo d’Asburgo, lor putând să le atribuim (și) ideea creării “Vigna di Pallino” la începutul secolului al XIX-lea. Astăzi, cea mai veche podgorie datează din anul 1935 și a fost denumită “Vigna dell’Impero”, pentru a ne aduce aminte de victoria repurtată de armată în războiul purtat în Africa și nașterea imperiului colonial Italian odată cu cucerirea Abisiniei. O viță de vie plantată de Emanuele Filiberto di Savoia – Conte de Torino – la cererea vărului său, Amedeo d’Aosta (Vice-Rege al Etiopiei), pentru a sărbători și comemora victoria reușită de armata italiană în această parte a Africii. Trei hectare au fost plantate (sub forma unor terase realizate complet manual), încă de la început fiind folosite soiurile Sangiovese, Malvasia, Trebbiano, Canaiolo e Colorino. Multe dintre celelalte podgorii, ce se întind pe o suprafață de aproximativ treizeci și cinci de hectare, au beneficiat de plantații în anii 1960 – realizate de tatăl lui Antonio Moretti Cuseri – în timp ce alte douăzeci și cinci de hectare vor fi date în folosință în perioada următoare, pe suprafața acestora fiind cultivat nu numai soiul Sangiovese, ci și multe alte varietăți international: Cabernet Sauvignon și Merlot. Ulterior, Alberto Moretti Cuseri a achiziționat de la familia Boutourline-Young și de la Amedeo di Savoia (Duce d ‘Aosta) un număr important de hectare de viță de vie – situate la acea vreme pe granița proprietății. Însă, cel care avea să consolideze reputația “Tenuta Sette Ponti” avea să fie Antonio Moretti Cuseri – fiul lui Alberto Moretti Cuseri – un antreprenor renumit în segmentul de modă italiană. De altfel, acest teritoriu a fost extrem de apreciat de către marele Duce Cosimo al III-lea de’Medici (în anul 1716), el considerând regiunea drept una dintre cele mai importante patru zone de producție a vinului din Toscana. În fine, datorită iubirii lui Antonio Moretti Cuseri pentru vinuri și podgorii, etichetele care se identifică cu “Tenuta Sette Ponti” au devenit unele dintre cele mai prestigioase din lume. În zilele noastre, în această regiune mai regăsim rasa de vite Chianina – din care se realizează celebra Bistecca Fiorentina – și carnea de porc Cinta, zona fiind (re)cunoscută și pentru excelenta producție de ulei de măsline extra virgin. Mai multe detalii aici (www.tenutasetteponti.it).

Tenuta Sette Ponti

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Show Buttons
Hide Buttons