Top
AUTOPLUS

TAYCAN, PRIMUL PORSCHE FULL ELECTRIC

Viitorul mobilității este cu un pas mai aproape: producția de serie a primului Porsche pur electric este programată să demareze anul viitor. În pregătirea acestui moment, vehiculul a primit acum denumirea sa oficială: conceptul “Mission E”, denumit astfel până acum pentru a descrie oferta electrică completă a constructorului auto german, va fi lansat sub numele de Taycan. În traducere aproximativă, numele desemnează “un cal tânăr, plin de viață”, făcând referire la imaginea din mijlocul emblemei Porsche, care ilustrează, încă din 1952, un armăsar surprins în timpul saltului.

Porsche Taycan

“Noua noastră mașină sport electrică este puternică și fiabilă; este un vehicul capabil să acopere în mod constant distanțe lungi și care simbolizează ideea de libertate”, explică Oliver Blume, Președintele Consiliului Executiv al Porsche AG. Numele oriental reprezintă, de asemenea, lansarea primei mașini sport electrice cu suflet de Porsche. Compania a anunțat numele oficial pentru primul său model de serie full electric în cadrul ceremoniei aniversare “70 de ani de automobile sport Porsche”. Două motoare sincrone cu magneți permanenți (PSM), cu o putere totală de peste 600 CP (440 kW), propulsează mașina sport electrică la 100 km/h în mai puțin de 3,5 secunde și până la 200 km/h în mai puțin de 12 secunde. Această performanță se adaugă la un nivel de putere continuu, fără precedent în rândul autovehiculelor electrice: porniri multiple se pot face succesiv, fără pierderi de performanță, iar autonomia maximă a vehiculului este de peste 500 km, în conformitate cu NEDC.

Porsche Taycan

Nume cu o simbolistică aparte – La Porsche, numele vehiculelor au, de regulă, o legătură directă cu modelul corespunzător și caracteristicile acestuia: numele Boxster descrie combinația dintre motorul boxer și designul roadster; Cayenne denotă căldură, Cayman este incisiv și agil, iar Panamera oferă mai mult decât un Gran Turismo standard, ceea ce i-a permis să câștige cursa de lungă distanță Carrera Panamericana. Numele Macan este derivat din termenul indonezian pentru “tigru”, cu conotații de suplețe, putere, dinamică și fascinație.

Porsche Taycan

Investițiile pentru viitor s-au dublat – Porsche intenționează să investească peste șase miliarde de euro în electromobilitate până în 2022, ceea ce va dubla cheltuielile pe care compania le planificase inițial. Din celelalte trei miliarde de euro, circa 500 de milioane de euro vor fi utilizate pentru dezvoltarea versiunilor și derivatelor modelului Taycan, în jur de un miliard de euro pentru electrificarea și hibridizarea gamei existente de modele, câteva sute de milioane pentru extinderea siturilor de producție, plus aproximativ 700 de milioane de euro pentru noi tehnologii, infrastructură de încărcare și smart mobility. De asemenea, la sediul din Zuffenhausen se realizează nodificări și extinderi semnificative, în prezent o nouă vopsitorie, o zonă de asamblare dedicată modelului Taycan și un pod transportor pentru transportarea caroseriilor vopsite și a motoarelor în zona de asamblare finală se află într-un stadiu avansat de construcție. Fabrica actuală de motoare este și ea extinsă, pentru a produce sisteme de propulsie electrice, iar tinichigeria va fi, de asemenea, dezvoltată. Investiții sunt planificate și pentru Weissach Development Centre. Producția Taycan a creat aproximativ 1200 de noi locuri de muncă doar în Zuffenhausen. Mai multe detalii aici (www.porsche-bucuresti.ro).

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Show Buttons
Hide Buttons