Top

“Primul război Kappel” a împărțit în două tabere idilica Elveție, punând față în față – într-un conflict religios nesfârșit – cantoanele vecine. La fel ca majoritatea conflictelor din timpul Reformei, oamenii acelor timpuri erau pregătiți să-și verse sângele în disputele teologice. Spre deosebire de războaiele vremii, episodul despre care vă vom povesti în cadrul acestui material a avut un sfârșit cu totul neobișniut.

Supa care a oprit războiul – Albert Anker (1869)

Iar acest fapt s-a datorat unui…. oale cu supă! Surprinzător nu-i așa? Chiar putea o oală cu supă să “liniștească” două armate pregătite de luptă? Ei bine, un prim răspuns îl oferă dr. Georg Kreis (Universitatea din Basel), acesta menționând că “Supa de lapte este o legendă”. Cu toate acestea, ea răsună și astăzi, rolul acestei supe în rezolvarea conflictului fiind adânc înrădăcinată în memoria colectivă din Elveția. Episodul avea să fie povestit pentru prima data de proaspătul pastor Henrich Bullinger, astfel: “Am mâncat supă de lapte pe pământul nostru”. La 10 iunie 1529, forțele protestante din Zürich și armatele catolice s-au întâlnit la Zug, pe un camp denumit Kappel am Albis – cunoscut astăzi drept Milchsuppenstein (sau pășunea cu supa de lapte) – luptă ce avea în centrul ei o dispută pentru administrarea unor teritorii aflate în litigiu. În timp ce coloanele de infanterie se încolonau pentru luptă, Hans Aebli (un magistrat local), a decis să medieze conflictulș dintre liderii celor două armate, cu intenția de a negocia un acord de pace. Obosite și flămânde – după un lung mars – cele două armate au început să arunce armele și să fraternizeze. Conform legendei locale, pentru a marca această înfrățire, soldații au adus un vas uriaș în centrul câmpului de luptă: catolicii au adus lapte, în timp ce protestanții au ofeit pâinea. Trecerea lingurilor de la unul la altul, deasupra vasului cu supă, a redus tensiunile existente, oferind totodată suficient timp celor doi lideri pentru a ajunge la un accord de pace – două săptămâni mai târziu. În cele din urmă, războiul a fost reluat. La câțiva ani după “armistițiul supei”, un embargo alimentar a fost impus cantoanelor catolice din Zürich, ceea ce a adus cele două forte din nou pe câmpul de luptă. Violența Reformei izbucnind din nou cu violență, în ciuda iubirii pe acre cele două tabere o aveau pentru această supă. Astăzi, locul bătăliei fără vărsare de sânge este marcat de monumental “Kappeler Michsuppenstein”, el fiind situat lângă mânăstirea orașului – în vârful unui deal cu vedere spre lacul Zug. Totodată, o faimoasă pictură – realizată în 1869 de Albert Aker (considerat pictorul national al Elveției) – este expusă la Kunsthaus Museum, aceasta înfățișând scena astfel: “cele două forte armate se află în jurul unei oale cu supă supradimensionate, cu armele aruncate în jurul lor, soldații fiind reprezentați în timp ce servesc din vasul păcii”. Milchsuppe a fost adânc înrădăcinată în mentalul colectiv elvețian, ea devenind un simbol pentru o țară ce a decis să nu mai poarte niciodată războaie. După cum menționa pentru BBC dna. Susanne Wey-Korthals, pastor al bisericii kappel Abbey și împătimit istoric în timpul liber, “Toate țările încearcă să ofere o altă față a istoriei lor, noi înșine procedând la fel – am transformat supa într-un icon național”. Totodată, consilierul Pascal Couchepin a fost mandatat în cursul anului 2006 să medieze o dispute de lungă durată între două orașe elvețiene: Protestanții au prădat în anul 1712 Abația St. Gall – în timpul Războiului Toggenburg – ei furând numeroase artefacte și manuscrise. Returnarea acestor obiecte, precum și încheierea păcii avea să fie sărbătorită prin servirea unei supe (în 2006), Couchepin menționând că restabilirea păcii între cele două comunități. În 2017, organizatorii “Together to the Middle: 500 Years of Reformation” – un evenimente cumenic care sărbătorește unitatea creștină elvețiană, a organizat o reuniune unde a fost servită celebra supă Kappel. În finalul poveștii noastre, trebuie să menționăm că această supă este servită în numeroase restaurant, chiar dacă mult mai rar astăzi. Sursă documentare: Atlas Obscura.

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Show Buttons
Hide Buttons