Top
WATCHES

ROGER DUBUIS EXCALIBUR AVENTADOR S

Ceasul Roger Dubuis Excalibur Aventador S, rezultatul recentului parteneriat dintre Automobili Lamborghini, prin divizia sa motorsport – Lamborghini Squadra Corse – și Manufactura elvețiană Roger Dubuis a ajuns oficial în România. Accesoriul exclusivist îmbină estetica și stilul italian cu performanțele de top și precizia elvețiană, calibrul său fiind inspirat de motorul supercarului Aventador S.

Conform domnului Adrian Pascu (Directorul Diviziei de Lux în cadrul Porsche Inter Auto România), ”Showroom-ul Lamborghini București și-a obișnuit deja clienții cu cele mai noi modele și accesorii exclusiviste ale mărcii italiene, iar lansarea ceasului în ediție limitată Roger Dubuis Excalibur Aventador S încununează cu succes premiera mondială a acestui proiect”. ”Ceasul Excalibur Aventador S, dezvoltat de maeştrii ceasornicari ai orologerului de top Roger Dubuis, în colaborare cu inginerii Lamborghini, la standarde de precizie elvețiene și certificat Poinçon de Genève, va reprezenta o opțiune de achiziție inedită pentru fanii modelului Aventador din România”, completează domnul Pascu. Prima expresie orologeră a acestui parteneriat de mare viteză, Roger Dubuis Excalibur Aventador S a fost prezentată în două interpretări: prima, construită prin aceeași tehnologie utilizată pe supercarurile Lamborghini – C-SMC – etalează accente ”Arancio Argos” și va fi produsă în ediție ultra-limitată de doar 8 exemplare, în timp ce a doua, cu straturi suprapuse de carbon, include detalii în finisaj ”Giallo Orion”, marca Lamborghini. Producția acesteia va fi limitată la 88 de unități. La fel ca toate ceasurile Roger Dubuis, Excalibur Aventador S poartă sigiliul Poinçon de Genève – unul dintre cele mai înalte standarde de calitate în industria orologeră, atestând originea mecanismului, precum și performanțele, durabilitatea și designul ceasului.

Pentru accesoriul exclusivist care redă spiritul sportiv al supercarului cu același nume, inginerii şi designerii Roger Dubuis au dezvoltat, împreună cu inginerii mărcii din Sant’Agata Bolognese, un nou mecanism inspirat de unul dintre cele mai puternice motoare construite vreodată de Lamborghini – V12, de 740 CP, care combină materiale nobile şi high-tech, asigurând, în același timp, performanţe de top. Acestea includ carbon multi-layer şi C-SMC, bazate pe aceeaşi tehnologie folosită la supercarurile Lamborghini. Datorită calibrului skeleton cu dublu balansier spiral RD103SQ construit după forma motorului Aventador S, cu o frecvență de 2×4 Hz (57’600 vph), ceasul oferă performanţe excepţionale care se îmbină perfect cu un look sportiv şi sofisticat. În componența mecanismului acestuia intră nu mai puțin de 312 piese. Excalibur Aventador S are un cadran cu diametru de 45 mm și este rezistent la apă, la o presiune de până la 5 bari (50 m). Preţul acestei ediţii limitate la 88 de piese este de 210.000 euro (TVA inclus) şi, fiind vorba despre o piesă de manufactură, timpul de livrare va fi comunicat individual fiecărui client, în momentul confirmării comenzii. Pentru mai multe detalii, accesați aici (www.rogerdubuis.com).

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Show Buttons
Hide Buttons