Top
STORIES

RIVIERA FRANCEZĂ, O LUME A BĂRBAȚILOR

Epitetul de mai sus, îi aparține lui Gianni Agnelli – șeful Fiat de mai târziu. Agnelli a fost unul dintre bărbaţii eleganţi şi rafinaţi care au transformat Coasta de Azur într-o arenă a iubirii. În 1950, sudul Franţei a fost ca un teren de vânătoare. O oportunitate pentru un grup de bărbaţi bogaţi şi lipsiţi de inhibiţii. Au transformat iubirea clasică într-un fel de sport. Totul era o competiţie iar aceştia nu se dădeau în lături de la nimic, pentru a cuceri femei frumoase, bogate şi celebre. Contrar a ceea ce credeau adepţii dragostei fără constrângeri prin anii 1960, nu au inventat conceptul sexului de plăcere, ceva destul de neobişnuit pentru acea vreme: tot ce au făcut a fost să elimine farmecul.

La jumătatea secolului XX, a apărut cel mai mare grup de seducători de-a lungul litoralului mediteraneean. Mai degrabă, o specie pe cale de dispariţie, aceşti bărbaţi, playboy au ajuns pe cea mai înaltă treaptă în evoluţia lor: maniere impecabile, irezistibili, tehnici sexuale desăvârşite, şi cu o putere aproape magică de a seduce femei. Oleg Cassini, designerul de modă, descria anii ’50 ca “epoca de aur a iubirii”, pentru că acela a fost momentul în care gesturile mari (grandioase) erau încă podibile; era o eră în care curtarea unei femei de pe alt continentul se făcea mult mai rapid, pentru prima dată…. datorită avioanelor. Oricine putea spune ” ne întâlnim în weekend la Cannes”, sau “uite îţi dau un bilet de avion. De ce nu ne întâlnim în Gstaad?”. Şi apoi în Cannes, Gstaad, Antibes sau alte 100 de destinaţii romantice. Astfel, jocul seducţiei era jucat subtil, inteligent, cu oarecare incertitudine. Femeile se lăsau cucerite şi adorau bărbaţi precum prinţul Aly Khan, Porfirio Rubirosa sau Gianni Agnelli. Aceştia au stabilit un fel de şablon pentru o întreagă generaţie, la care toţi ajunseseră să viseze. În romanul Thunderball, Ian Fleming a creat un personaj care se încadra perfect în acest tipar de playboy, care se numea Count Lippe şi conducea un Bentley violet: “Bărbatul era extrem de frumos, cu un bronz care dădea gata orice femeie, cu o mustaţă elegantă pe care doamnele şi-ar fi dorit să o sărute, fie chiar şi în vis”. Cu un fizic atletic, elegant, îmbracat într-un costum de tweed bej, asemănător celor de la Anderson & Sheppard. O cămaşă de mătase albă la care asortase o cravată roşie. Peste cămaşă purta un pulover subţire dintr-un material moale. Acestea erau toate indiciile pe care Bond, dar şi cititorii romanului lui Fleming le aveau pentru a-l identifica pe Lippe ca “un bărbat arătos care cucerea toate femeile şi trăia foarte bine făcând acest lucru”. Cam aşa arăta în acea vreme bărbatul care îşi petrecea  tot timpul în restaurante şi cluburi de noapte. Avea grijă de el,  foarte atent cu aspectul său fizic, fiind mereu în cautarea unor femei înstărite care să plătească pentru serviciile sale. Acest gen de bărbat care îşi petrecea timpul pe Rivieră a fost doar o reflecţie a modelului autentic de bărbat fatal, celebrul playboy Porfirio Rubirosa. Rubi a fost cel mai celebru “latino lover” al anilor 40 – 50. Nu exista petrecere la care să nu fie invitat. Nu a muncit nici măcar o zi, în schimb iubitele sale au avut grijă să-i cumpere iachturi, maşini de colecţie sau cai de curse. Adolescenţa şi-a petrecut-o la Paris, unde tatăl lui era ambasador al Republicii Dominicane, apoi s-a angajat ca bodyguard al şefului de stat, Rafael Trujillo. După puţin timp a sedus-o pe fiica acestuia.  Ava Gardner, Eva Peron sau Zsa Zsa Gabor sunt doar câteva dintre femeile celebre pe care le-a cucerit, iar cu cele mai bogate, Doris Duke, apoi Barbara Hutton s-a şi căsătorit. “Singurele lucruri care mă interesează sunt femeile, sportul, aventurile şi celebritatea” a spus într-un interviu Porfirio Rubirosa. Un prieten apropiat spunea că, Rubirosa era foarte căutat datorită performanţelor sale sexuale, dar  avea şi un farmec aparte, reuşind să înnebunească orice femeie. Barbara Hutton i-a făcut un portret definitoriu: “El este ultimul vrăjitor, care poate transforma o noapte banală în ceva magic”.

Articolul poate fi citit integral în noul număr al The Gentleman’s Journal.

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Show Buttons
Hide Buttons