Top
STORIES

JEAN RENÉ LACOSTE, UN STAR AL TENISULUI

În această perioadă are loc Wimbledon, cunoscutul turneu de tenis pe iarbă din Marea Britanie. Rememorând istoria acestei competiţii, nu avem cum să nu remarcăm unul dintre jucătorii memorabili care au păşit pe terenul de iarbă. Este vorba de Jean René Lacoste (2 iulie 1906 – 12 octombrie 1996), acesta fiind unul dintre cei mai apreciaţi oameni de tenis din lume.

Sportiv şi om de afaceri, el era poreclit “crocodilul” de către presă, porecla atrăgândui-se de la un pariu prin care i se promitea o geantă din piele de crocodil dacă câștiga Davis Cup. El a mai fost cunoscut ca fiind iniţiatorul uneia dintre cele mai celebre mărci sportive din lume – Lacoste – linia fiind introdusă în anul 1929. Lacoste a fost unul dintre cele patru vedete ale tenisului francez (Jean Borotra, Jacques Brugnon şi Henri Cochet), alături de care avea să domine acest joc la finalul anilor 1920 şi începutul anilor 1930. Câştigător a şapte titluri de Grand Slam (în Franţa, Anglia şi Statele Unite), el a fost un eminent jucător şi tactician al perioadei de dinainte de al doilea război mondial. Ca membru al echipei Franţei, Lacoste a câştigat Davis Cup în anii 1927 şi 1928, fiind desemnat cel mai bun jucător din lume în 1926 şi 1927.

Cariera în tenis – Lacoste a început să joace tenis la vârsta de 15 ani, atunci când l-a însoţit pe tatăl său într-o călătorie în Anglia. Prima participare la un Grand Slam a fost în cadrul campionatului de la Wimbledon (1922), meci pe care avea să-l piardă în faţa lui Pat O’Hara. În anul următor, 1923, a ajuns în a patra rundă a aceluiaşi turneu, fiind înfrânt fără drept de apel de Cecil Campbell, concurând totodată pentru prima dată la un turneu în Statele Unite. Recunoaşterea sportivă avea să vină în anul 1925, an în care a reuşit să câştige Campionatul Franţei (viitorul Rolland Garros) şi Wimbledon, în ambele cazuri după o victorie repurtată asupra unui compatriot, Jean Borotra. Anul 1926 avea să-I aducă lui Lacoste pierderea titlului francez după o înfrângere în faţă lui Henri Cochet – el neconcurând la Wimbledon însă, în luna septembrie. el a câştigat Campionatul Naţional al Statelor Unite, jucând finala în faţa lui Jean Borotra. De altfel, în anul 1926 el a fost clasat pe locul întâi de către A. Wallis Myers (corespondent de tenis al publicaţiei The Daily Telegraph). În 1927, numit “Cel mai bun an din istoria tenisului” de către E. Digby Baltzell, Lacoste a făcut parte din echipa franceză care a câştigat Davis Cup în Statele Unite, câştigând al şaselea titlu major din carieră. Un an bogat în trofee, el câştigând Davis Cup, două turnee de Grand Slam, Campionatul Franţei şi pe cel al Statelor Unite. Doar Wimbledon-ul avea să-l rateze, el pierzând în semifinală în faţa lui Borotra. Cu toate acestea, el s-a clasat pentru al doilea an consecutiv pe locul 1 în ierarhia tenisului mondial. Anul 1928 îi aduce înfrângerea în faţa lui Henri Cochet, el răzbunându-se în finala de la Wimbledon – după ce a trecut în semifinală de americanul Tilden – câştigând turneul în faţa aceluiaşi conaţional. Purtând numele unui faimos pilot din primul război mondial, noua arenă – Stade Rolland Garros – a fost construită special pentru a găzdui finala Davis Cup. Lacoste a pierdut meciul în faţa lui Tilden, dar echipa Franţei a reuşit să câştige restul meciurilor, păstrând astfel cupa. Căpitan al echipei Franţei între 1923 şi 1932, Lacoste a avut un raport extraordinar în ce priveşte meciurile câştigate vs meciurile pierdute (32 – 8 la simplu, 8 – 3 la dublu). Însă, problemele de sănătate întâmpinate, inclusiv o boală respiratorie, au condus la retragerea sa din tenisul de performanţă în 1929, revenind pentru o scurtă perioadp în 1932, reuşind să-l învingă pe campionul de la Wimbledon – Sidney Wood – dar pierzând în runda a patra în faţa lui Harry Lee. De asemenea, el a fost căpitan al echipei Franţei în cadrul Davis Cup în anii 1932 şi 1933. Cei patru “muşchetari” aveau să se mai reunească abia în 1976, la New Port (Rhode Island – Statele Unite).

Stilul de joc – Lacoste a fost în primul rând un jucător de linie, el bazându-se pe control, precizie şi adâncime, exercitând o presiune constantă asupra adversarilor săi. Posesor al unei lovituri puternice, Lacoste avea să primească supranumele de “Maşina de tenis”, în special pentru jocul său metodic şi abilitatea de a evita erorile, fiind mai degrabă un jucător muncitor, decât unul dotat cu talent. Practic, stilul său contrasta cu cel al colegului Henri Cochet, Lacoste fiind un tactician studios, el analizându-şi meticulos adversarii şi ţinând note detaliate cu privire la punctele lor forte, precum şi a slăbiciunilor.

Cariera în afaceri – In 1933, Lacoste a fondat La Société Chemise Lacoste împreună cu André Gillier, compania producând pentru prima data un tricou destinat tenisului, cunoscut și sub numele de tricou polo, Lacoste purtându-l adeseori în timpul jocului, tricoul fiind beneficiarul unei sigle ce simboliza un crocodile (aligator). O altă inovație introdusă de Lacoste în tenis a fost racheta din otel, aceasta fiind brevetată în anul 1961, viteza și forța imprimată mingii fiind superioară celei din lemn. Comercializată în Europa sub numele de Lacoste, racheta a trecut oceanul în Statele Unite, acolo unde ea urma să poarte numele de Wilson Sporting Goods. Când Jean René Lacoste a murit (1996), agenția Publicis – cea care gestiona de zeci de ani contul mărcii – a publicat un anunț în presă cu sigla Lacoste și cuvintele în limba engleză “See you later….”, consolidând astfel ideea că animalul reprezintă probabil un aligator.

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Show Buttons
Hide Buttons