Top

“Made from volcanoes” este modul prin care familia Plasencia descrie gama de trabucuri Romeo 505 Nicaragua, o gamă premium lansată anul trecut. Realizat pentru piața Americană, Romeo 505 Nicaragua (505 fiind codul internațional de apelare al statului Nicaragua) este o sub-marcă a binecunoscutului Romeo y Julieta non-cubaneză. Dar, spre deosebire de opera imaginată de Shakespeare, acest trabuc este prezentat drept un produs “macho”, cumpărătorii având posibilitatea de a răspunde la întrebarea “Ești destul de bărbat pentru un astfel de produs?

nicaragua cigars

Ei bine, Statele Unite s-au ridicat la nivelul acestei provocări, trabucurile originare din Nicaragua bucurându-se de o uriașă popularitate. Așa-numită “Nic kick” îi atrage pe iubitorii de trabucuri, aceștia preferând să se bucure de un trabuc puternic, un echivalent gastronomic a ceea ce înseamnă curry-ul dintr-un meniu exotic. O caracteristică a acestui trabuc, această particularitate ajutând trabucurile din Nicaragua să crească în popularitate. De altfel, citind cu atenție cea mai recentă carte dedicată trabucurilor – Cigars: A Guide – poți afla că, după Republica Dominicană, Nicaragua este al doilea mare producător de trabucuri premium din America Centrală, Cuba reușind să se claseze abia pe locul trei în acest clasament. O sursă de mândrie pentru reprezentanții statului Nicaragua, “Trabucurile nicaraguene fiind alese ca fiind cele mai bune din lume de revista Cigar Aficionado. Astăzi, mai mult de cincizeci de branduri de top sunt produse în țară”. Practic, “un număr semnificativ de persoane din Nicaragua depind de această industrie.” Totuși, dacă ne uităm în cultura trabucurilor din America Centrală, aceasta a avut tendința de a fi un produs secundar al… cum să-i spunem… istoriei pline de viață a revoluțiilor, războaielor civile, precum și a etalării puterii dictatorilor locali. Un pas important în dezvoltarea trabucurilor din Nicaragua a fost Revoluția Cubaneză din 1959, urmată de embargoul economic la care a fost supus statul cubanez de către Statele Unite. Producerea trabucurilor în Nicaragua își are epicentrul în orașul Estelí, situat la nord de văile Condega și Jalapa. Aici, clima abruptă, acompaniată de solul vulcanic, i-au convins pe cei care au părăsit Cuba după revoluție că este locul potrivit pentru a cultiva și produce tutun de calitate. În același timp, familia Somoza (cei care aveau să conducă țara încă din anii 1930) s-a bucurat de suportul Statelor Unite (marca Joya de Nicaragua fiind trabucul oficial la Casa Albă în mandatul președintelui Nixon) și, ca ultim membru al familiei care a condus țara, Anastasio Somoza, dețineau mai multe ferme de tutun. Cu toate acestea, industria trabucurilor din Nicaragua a fost aproape distrusă de războiul civil care a dus la căderea regimului Somoza în 1979 și, pentru o vreme, în anii 1980, Statele Unite au impus un embargo asupra produselor din tutun ce proveneau de aici. Însă, imediat după ridicarea embargoului, Nicaragua a recuperat terenul pierdut în deceniul anterior, reputația de furnizor a unor trabucuri de calitate fiind repede refăcută la nivel internațional. Fiindcă ne referim la un trabuc de calitate, nu trebuie să omitem condițiile în care acesta este produs. Iar aici trebuie menționat domnul Henke Kelner, un legendar producător și expert în mixajul frunzelor de tutun. Potrivit acestuia, cultivatorii din Nicaragua au obiceiul de a tăia frunzele de tutun, reducând numărul frunzelor pe tulpină la doar 12 (spre deosebire, alte țări păstrează 16 – 18 frunze pe tulpină), scopul fiind de a concentra substanțele nutritive întrun număr cât mai mic de frunze, ceea ce duce la creșterea unor frunze mai groase și mai puternice. O altă mențiune a domnului Kelner arată că, tăria trabucurilor nicaraguene este dată de tutunul incomplet aflat la fermentat: considerat odată o “greșeală în producția trabucurilor”, acest procedeu este considerat acum drept “o caracteristică specială de gust și aromă”. Un alt exemplu oferit de domnul Kelner este dat de amestecul utilizat în producerea trabucului Davidoff White Label (realizat de acesta atunci când marca s-a mutat din Cuba în Republica Dominicană la începutul anilor 1990). Însă, acum aproximativ patru ani Davidoff a lansat primul său Nicaraguan Puro, un trabuc ce utilizează tutun, liant și învelitoare dintr-o singură țară (cu excepția Cubei, majoritatea trabucurilor produse în America Centrală utilizează tutun din mai multe țări, scopul fiind de a asigura o paletă mai largă de arome și gusturi). A fost dragoste la prima vedere, dacă putem spune așa despre Davidoff și Nicaragua, marca investind în dezvoltarea fermelor de tutun. “Când am analizat această gamă limitată, în comparație cu clasicul White Label, a devenit clar că trebuie să o extindem”, explică domnul Charles Awad (Responsabil Marketing și Senior VP în cadrul Oettinger Davidoff). “Am testat numeroase amestecuri atât în Germania, cât și în Statele Unite, din tutunul provenind din Cuba, Republica Dominicană și Nicaragua. Un Nicaragua Puro, un amestec de tutun Nicaragua Estelí și Ometepe, alături de tutunul mai dulce Condega, a fost clar câștigătorul”, adaugă acesta. De altfel, intrarea Davidoff pe piața din Nicaragua este una semnificativă. Este o companie cu o forță majoră în industria trabucurilor, cu o cotă de piață uriașă în Statele Unite, iar experiența domnului Kelner este una de neegalat. Odată cu lansarea Davidoff Box Pressed Nicaraguan Puro de anul trecut, combinația oferită de tutunul din Nicaragua pare să fi captat atenția multor consumatori, atenția fiind concentrată pe savoarea și gustul său special. “Tutunul Nicaraguan este minunat și diferit de cel din alte regiuni ale Americii Centrale”, menționează domnul Eddie Sahakian (Directorul Davidoff din Marea Britanie). “Ceea ce-mi place la acest tutun este faptul că prezintă arome de piper atunci când amestecul este bine dozat”, adaugă dânsul. Clasicul Padrón este fără îndoială un trabuc “bogat”, el necesitând atenție maximă atunci când este fumat.

Practic, apariția Davidoff Nicaraguan Puro a provocat o mai mare conștientizare la nivel internațional, în comparație cu Padrón mai “greu”, situat mai degrabă într-o gamă mijlocie, el fiind astfel mult mai accesibil. “În plus, datorită unor lipsuri în aprovizionare la Havana, Nicaragua a reușit să atragă un număr mult mai mare de consumatori, interesul pentru mărcile locale aflându-se într-o continuă creștere”, menționează domnul Mitchell Orchant (reprezentant al distribuitorului C. Gars din Londra). “Am observat și creșteri de până la 40% la trabucurile din Nicaragua”, adaugă dânsul… ceea ce este o nebunie! “Într-adevăr, Nicaragua reprezintă acum mai mult de jumătate din vânzările de trabucuri non-cubaneze”, este o altă mențiune pentru piața londoneză. “Producătorii și-au sporit investițiile în ce privește prezentarea, însă în spatele imaginii spectaculoase stă o muncă depusă din greu a unor producători de amestecuri precum Plasencia sau AJ Fernandez”. Pe lângă calitatea acestor amestecuri, producătorii din Nicaragua oferă o flexibilitate și cultură antreprenorială mult mai bună decât în Cuba, aceștia fiind pregătiți să ofere produse cu “gust și arome” mai bune pe piață. De exemplu, domnul Orchant menționează trabucul Orchant Seleccion, o ediție limitată realizată pentru el de Oliva, un alt producător de frunte din Nicaragua. Un trabuc ce oferă note subtile, aroma fiind mult mai echilibrată decât în cazul altor trabucuri comercializate în Statele Unite, produsul oferind consumatorului trei arome distincte. “Unele trabucuri din Nicaragua sunt criticate pentru aroma ce rămâne neschimbată pe toată lungimea trabucului, în timp ce mulți consumatorii cubanezi sunt atrași de ideea devoltării aromei în timp ce trabucul arde”, adaugă domnul Mitchell. “Pentru Mitchell Orchant, ne asigurăm că Oliva este potrivit cu gustul consumatorilor din Marea Britanie”, menționează domnul Scott Vines (Director General în cadrul Tor Imports – compania care distribuie mai multe mărci premium din Nicaragua). “Experiențele și noutatea par să reprezinte o mare parte din cerințele clienților”, explică domnul S. Vines. “Drew Estate, unul dintre cei mai mari producători din Nicaragua, produce aproape 100.000 de trabucuri pe zi”, menționează Scott Vines. De altfel, Drew Estate a colaborat cu Joya de Nicaragua pentru a produce o marcă denumită “Muwat”, un nume care sugerează o experiență tradițională nicaraguană. “Nu este un trabuc pentru toți”, spune domnul Vines, “dar este o inovație în domeniu”. De asemenea, acest spirit de inovație se află și în spatele altei mărci (Regius), produsul dovedindu-se a fi potrivit pentru piața europeană. O marcă ce are la baza “plăcerea”, Regius semnificând la bază “Regele” – subliminal fiind desemnat drept “Regele Trabucurilor”. Un trabuc creat de domnul Akhil Kapacee (născut în Londra), un pasionat și fin cunoscător al trabucurilor de calitate. În final, trebuie menționat că produsele originare din Nicaragua sunt prezente și pe piața din România, diverși distribuitori locali oferind o gamă variată de trabucuri. Pentru a afla mai multe detalii despre aceste produse, vă invităm să consultați site-urile specializate ale comercianților angrenați în această piață. Preluare și adaptare după (www.howtospendit.ft.com).

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Show Buttons
Hide Buttons