Top
WATCHES

RAYMOND WEIL, EDIȚIE JIMI HENDRIX

Raymond Weil, producător elvețian de ceasuri, aduce un omagiu legendarului chitarist Jimi Hendrix cu noul cronograf – realizat în ediție limitată – un ceas inspirat de prestația legenadarului cântăreț la Woodstock. Anul acesta se împlinesc cincizeci de ani de la celebrul festival, unul dintre cele mai faimoase evenimente musicale (live) din istoria recentă, ediție unde celebrul artist a interpretat  “Star Spangled Banner”.

Raymond Weil – Jimi Hendrix

Casa orologeră a ales colecția Freelancer pentru a surprinde atitudinea liberă a cunoscutuluia rtist Jimi Hendrix. Celebrul său Fender Stratocaster alb (din 1968) a inspirat multe dintre dealiile cadranului, inclusiv cele nouă indicatoare punctate care imită elementele din partea superioară a chitarei sale și liniile circulare care imită cele șase corzi ale instrumentului. Hendrix era cunoscut pentru pentru tehnica sa muzicală, vizibilă în designul chitarei. De asemenea, la acest eveniment el a purtat o ținută de neuitat la Woodstock – albastru cyan și alb – asortată cu o curea a chitarei ce imita elemente din cultura aztecă; o culoare accentuată de secundar și indicatoarele sub-cadranului, în timp ce în dreptul datei și zilei se observă motivele aztece (embosate). Realizat artisanal de către ceasornicarii casei Raymond Weil, ceasul are la bază designul colecției Freelancer și este produs cu finisaj mat, butoane originale ale unui cronograf și accesorizat cu o curea clasică din piele maro. Inelul tachymetru este detaliat cu celebrul citat al cântărețului – “Music is My Religion” – alături de numele său, în timp ce carcasa din safir are pe spatele său sigla “Authentic Hendrix”, o autentificare a originalității și un accept din partea reprezentanților oficiali ai artistului.

“Suntem onorați să colaborăm cu Raymond Weil în proiectarea acestui ceas. Calitatea și frumusețea piesei este impecabilă, elementele de design arătând că Jimi Hendrix și muzica lui sunt atemporale”, a declarat Janie Hendrix (sora artistului și CEO-ul fundației Experience Hendrix LLC). “Ceasul îi pemite lui Jimi să ne ofere în continuare darul timpului”. “Cu această ultimă completare a seriei Music Icons, noi, cei de la Raymond Weil, suntem încântați să ne unim forțele cu Authentic Hendrix pentru a onora unul dintre cei mai mari artiști ai lumii. Muzica a inspirat întotdeauna brandul nostru și stabilește un ritm optim pentru alte lansări”, a menționat Elie Bernheim (CEO-ul companiei Raymond Weil). Această ediție Freelancer este un must-have pentru fanii lui Jimi Hendrix, cesul fiind limitat la doar 500 de piese pentru întreaga lume; fiecare ceas este numerotat și este însoțit de un Certificat de Autenticitate semnat de sora artistului, livrarea fiind efectuată într-o cutie specială – în nuanțe de albastru cyan și alb – ca un omagiu adus evenimentului desfășuart la Woodstock. Mai multe detalii sunt disponibile AICI.

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Show Buttons
Hide Buttons