Top
STORIES

POVESTE DESPRE SACRIFICIUL SUPREM

Batalia de la Shiroyama

Toate războaiele au avut parte de oameni care au săvârșit fapte eroice. Însuși natura conflictului cere ca, curajul să fie o parte inerentă a acestuia. Totuși, există oameni care merg dincolo de ceea ce se numește „chemarea datoriei” și suportă riscuri semnificativ mai mari, servind astfel unei anumite cauze sau pentru a proteja un camarad. Acești soldați au luptat și murit pentru un principiu sau lider carismatic, o personalitate în care au crezut și în numele căruia au săvârșit sacrificiul suprem.

Marele jaf al Romei (1527)

Printre aceste exemple regăsim religia, o cauză generalizată a multor conflicte de-a lungul istoriei, cruciadele fiind doar un exemplu. Se întâmpla în anul 1527, atunci când Papa a avut nevoie de ajutor, gărzile elvețiene scoțându-l în siguranță în afara Romei. Deși erau mercenari plătiți, acești bărbați de origine elvețiană erau considerați cei mai buni soldați din Europa acelor vremuri. Ei erau statornici și loiali. Practic, în momentul în care Papa Clement al VII-lea a decis să se alieze cu regele Franței împortiva împăratului Sfântului Imperiu Roman (de națiune germană), gărzile elvețiene erau singurele forțe disponibile pentru a-l apăra pe acesta. Roma însăși nu avea un sistem propriu de apărare, Vaticanul fiind foarte vulnerabil. Mii de soldați urcau prin oraș, ținta lor fiind reședința Papală – acesta rămânând blocat în spatele zidurilor. Luterani de confesiune, cei care atacau reședința papală priveau credința catolică ca fiind dogmatică și depășită. În fața lor, doar 189 de soldați din garda elvețiană îi așteptau, convinși că vor reuși să-i respingă – oferind sacrificiul suprem în apărarea papei Clement al VII-lea. Tactica adoptată de aceste gărzi a permis Papei (alături de un grup de oameni loiali) să câștige timp și să scape dincolo de Passetto di Borgo în siguranță. Majoritatea soldaților elvețieni și-au pierdut viața, dar au făcut acest sacrificiu suprem fiindcă au crezut în Papă și pentru că aveau datoria să-l apere. O legătură puternică – creată cu mult timp în urmă – gărzile elvețiene regăsindu-se și astăzi în preajma papilor care s-au succedat după Clement al VII-lea. Această perioadă din istorie a marcat o serie de turbulențe în întreaga Europă, nu numai în Italia. Una dintre cele mai mari amenințări la adresa continentului era în acea perioadă expansiunea Imperiului Otoman, spre mijlocul anilor 1500 – condus de Suleiman Magnificul – acesta dorea să se extindă spre centrul Europei, într-o încercare de a captura Viena (Austria) în cursul anului 1529. O bătălie importantă se pare că avut loc la Szigetvar, în prima linie aflându-se contele Zrinski (și cetatea pe care acesta o stăpânea), el având disponibili doar trei mii de soldați – împotriva unei armate turcești mult superioare ca număr. Deși mai numeroși, Zrinski a conceput un plan prin care se dorea respingerea armatei turcești, sau cel puțin întârzierea ei, acesta fiind executat strălucit de mica armată a contelui maghiar. Practic, el a cedat cetatea turcilor și, cu ajutorul explozibililor, a dat foc cetății. Ulterior, și-a condus oamenii în lupta deschisă contra armatei turcești, el sfârșind în acest conflict; o strategie care a reușit să întârzie avansarea armatei otomane către Viena, orașul reușind să facă față unui asediu de circa două săptămâni (27 septembrie – 14 octombrie 1529). Mai aproape de zilele noastre, un personaj deosebit era pregătit să moară în numele unor principii și a unui mod total diferit de viață.

Saigō Takamori

Un episod al istoriei făcut celebru, chiar dacă în anumite momente destul de inexact din punct de vedere istoric, de actorul Tom Cruise. Mă refer aici la filmul „Ultimul Samurai”, o peliculă ce îl are ca punct central pe unul dintre ultimii războinici ai Japoniei: Saigō Takamori (1828 – 1877). Saigō a fost unul dintre cei mai influenți samurai din istoria Japoniei și unul dintre cei trei nobili care au condus restaurarea Meiji. A trăit în timpul perioadei târzii Edo și a celei timpurii Meiji, fiind numit cu adevărat „Ultimul Samurai”. S-a născut sub numele Saigō Kokichi (pe domeniul Satsuma – prefectura modernă Kagoshima) în anul 1828 sau Shiwasu 7 (al zecelea an al erei Bunsei din vechiul calendar japonez). La mijlocul anilor 1800, Shōgun-ul Tokugawa Yoshinobu a demisionat, restituind puterea împăratului după mai mult de două sute de ani, tranziția fiind cunsocută sub numele de „Restaurarea Meiji”. Cu toate acestea, Saigō a fost unul dintre cei mai vocali și vehemenți oponenți ai soluției negociate, cerând că Tokugawa să fie deposedat de privilegiile primite, intransigența lui fiind cauza principală a războiului Boshin. Samurai și nobil din mediul rural al Japoniei, el a considerat că trebuie să apere modul de trai ancestral, pornind un război de uzură împotriva armatei imperiale (nou constituite). După o serie de ciocniri, lupte în care armata sa a pierdut mulți dintre soldați, Saigō decide să poarte o ultimă bătălie – având alături de el în jur de cinci sute de oameni – locul ales fiind regiunea Satsuma. Echipați doar cu săbii, oamenii lui Saigō au creat mari probleme armatei imperiale – dotată cu unele dintre cele mai moderne arme ale vremii – lupta finală fiind purtată în momentul când el a fost înconjurat la Shiroyama. Conștient că nu avea cum să scape din încercuire, Saigō decide să lupte până la final, el sfârșind pe câmpul de luptă. Fiind samurai, o clasă respectată în societatea japoneză, el a fost decapitat de oamenii săi – respectându-se astfel tradiția ancestrală niponă. După moartea sa, Saigō Takamori a fost iertat de Împărat, poporul văzând în moartea lui o pierdere profundă pentru Japonia acelor vremuri. Odată cu moartea lui, o întreagă clasă – samuraii – aveau să fie retrogradată în paginile cărților sau pelicula filmelor, armata „de clasă inferioară” ajungând să reprezintă noua Japonie. Ca o concluzie la scurtul nostru material, se naște o întrebare firească: Ce îi mână pe acești oameni în săvârșirea sacrificiului suprem? E greu de știut, dar se pare că în cazul lor există cu certitudine două trăsături definitorii – Dezinteresul față de propria viață și Altruismul.

Saigō Takamori

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Show Buttons
Hide Buttons