Top
Pitti Uomo'94

Pitti Uomo No.94, cel mai mare târg destinat vestimentației masculine, își deschide porțile în data de 12 iunie la Florența. Oaspeții vor fi întâmpinați cu noi designeri și activități, precum și evenimente în tot orașul. După cum ne-a obișnuit, Pitti Uomo va cuprinde spectacole și prezentări de modă, aniversări ale unor branduri de renume și expoziții dedicate unor etichete din anumite țări și regiuni. Un sezon special, în primul rând datorită faptului că nu se suprapune cu alte show-uri de modă.

Suprapunerea cu alte evenimente a constituit o problemă în ultimii ani, participanții trebuind să se decidă dacă rămân la Londra sau merg la Florența, să părăsească Florența mai devreme pentru a merge la Milano, programul din această vară urmând să permită oaspeților vizitarea întregului eveniment. Există multe motive pentru care comunitatea masculină se oprește la Florența pentru Pitti Uomo, motivul cel mai important fiind acela al numărului de mărci prezente în cadrul acestui eveniment. În cadrul show-urilor din ediția trecută – acolo unde am putut vedea mărci precum Off-White, Undercover, Kenzo, Kolor, Gosha Rubchinskiy și Tim Coppens – acestea având loc în calitate de “invitați”, anul 2018 fiind rezervat unor designer precum Craig Green (alături de Roberto Cavalli), Fumito Ganryu și prima colecție masculină a lui Paul Surridge. De altfel, designerul japonez s-a despărțit de Comme des Garçons în 2017 și va dezvălui o nouă filozofie a ținutelor casual moderne în cadrul ediției din acest an a Pitti Uomo.

În plus, târgul bi-anual urmează să scoată în evidență etichete scandinave precum Filippa K, Whyred, Uniforms For The Dedicated, alături regăsind și câteva mărci georgiene: Aznauri, Situationist și Tatuna Nikolaishvili (pe lângă multe alte mărci ce au fost prezente la săptămâna modei Mercedes Benz Tbilisi). În cele din urmă, Ermenegildo Zegna va lansa o nouă linie de vestimentație pentru plajă, în timp ce Band of Outsiders va oferi publicului primul său show de prezentare în cadrul Pitti Uomo. În tot acest timp, mărcile Lardini și Herno vor sărbători patruzec și, respectiv, șaptezeci de ani de activitate. De asemenea, Pitti Uomo urmează să susțină mai multe evenimente în afara spațiului expozițional, inclusiv lansarea unei colecții-capsulă masculine COS (cu ajutorul coregrafului Wayne McGregor, colecția purtând numele de “Soma”), o prezentare Birkenstock, lansarea primei colecții Moncler Genius (marca susținând și un concert de muzică live cu Hiroshi Fujiwara) și inaugurarea a două camere Gucci Garden. Pitti Uomo urmează să se desfășoare în perioada 12 – 15 iunie, ediția din acest an fiind una cu adevărat specială. Revin cu mai multe detalii despre acest eveniment în perioada următoare. Mai multe detalii aici (www.pittimmagine.com) – Text de: Mihai Leonard.

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Show Buttons
Hide Buttons