Top
STORIES

PICTURA RENAȘTERII NORDICE

Pieter Aertsen

Pictura olandeză și flamandă reprezintă răspunsul secolului al XVI-lea pentru arta renașterii italiene (începută cu un secol în urmă) din partea Țărilor de Jos. Acești artiști, printre care se remarcă Hieronymus Bosch și “Manieristii din Anvers” la începutul secolului al XVI-lea, precum și “Manieristii din Nord” – precum Hendrik Goltzius sau Joachim Wtewael – au continuat inovațiile introduse de artiștii italieni în picturile lor.

Pieter Brueghel cel Bătrân - Caderea lui Icarus

De altfel, Anvers (sau Antwerp în flamandă) a fost cel mai important centru artistic din regiune. Mulți dintre acești artiști au lucrat pentru curțile europene, inclusiv Bosch, ale căror picturi constituie o moștenire importantă în arta universală. Jan Mabuse, Maarten van Heemskerck și Frans Floris au jucat un rol esențial în adoptarea tehnicilor italiene și încorporarea lor în propriul limbaj artistic. De exemplu, Pieter Brueghel cel Bătrân (împreună cu Hieronymus Bosch), poate cel mai cunoscut artist al epocii sale, poate părea atipic, dar, de fapt, numeroasele sale inovații s-au îndreptat către scena artistică fertilă din Anvers. De asemenea, pictorii olandezi și flamanzi au contribuit la stabilirea unor noi discipline, precum pictura peisagistică sau pictura de genuri. De exemplu, Joachim Patinir a jucat un rol important în dezvoltarea picturii peisagistice, el fiind creditat cu inventarea tipului compozițional a diferitelor imagini internaționale (“Peisaj cu fuga din Egipt” «circa 1517» fiind un exemplu), stilul său fiind perfecționat de Pieter Brueghel cel Bătrân, urmat fiind de Pieter Aertsen – cel care avea să contribuie la popularizarea acestui gen de pictură. Începând cu mijlocul secolului, Pieter Aertsen este urmat de nepotul său (Joachim Beuckelaer), acesta stabilind un nou tip de “stil de viață monumental”, picturile oferind imagini asupra unor tipuri de alimente și figuri de gen, fundalul fiind asigurat de simboluri religioase (ce duc cu gândul la scenele de moralitate). Precum peisajele internaționale, scenele reprezintă o “Inversiune Manieristă” tipică în decorul ierarhiei genurilor, oferind subiectului “inferior” mai mult spațiu decât al celui “superior”. Un alt exemplu este oferit de Anthonis Mor, poate cel mai important “portretist” din secolul al XVII-lea, la cererea curților europene el reușind să răspundă cu un stil care combină precizia olandeză cu lecțiile oferite de Tițian și alți pictori italieni.

Joachim Beuckelaer - Cele patru elemente

Evoluția stilistică – Influențele renașterii italiene încep să apară în picturile timpurii olandeze în jurul anului 1500, dar în multe privințe stilul vechi rămâne destul de persistent. “Manierismul din Anvers” este un termen utilizat în cazul pictorilor care prezintă o anumită influență italiană în lucrările lor, dar care, în principal, continuă stilul și temele utilizate de maeștri mai vechi. Hieronymus Bosch este unul dintre artiștii extrem de individualiști, ale cărui lucrări sunt marcate de imagini aparent iraționale, ceea ce face destul de dificil de interpretat. Mai mult decât atât, arta lui pare surprinzător de modernă, o lume a visurilor fiind întrepătrunsă de stilul gotic și cel renascentist italian, deși urmele unui stil venețian din aceeași perioadă arată un grad comparabil de fantezie. Un alt stil ce a marcat aceast artă a fost cel roman, aici fiind remarcată influența italiană întrun grad mult mai profund. După 1550, pictorii olandezi și flamanzi încep să manifeste mai mult interes pentru natură și frumusețea “în sine”, stilul încorporează mai multe elemente renascentiste, dar, totodată, rămâne destul de departe de eleganța luminoasă a artei renascentiste italiene, ce conduce direct către temele adoptate de pictorii epocii baroce: peisaje, scenele din viața de zi cu zi și pictura de gen. Această evoluție este observată în lucrările unor Joachim Patinir sau Pieter Aertsen, dar adevăratul geniu rămâne Pieter Brueghel cel Bătrân. Iar acest lucru poate fi observat în “Căderea lui Icarus”, o lucrare atipică prin compoziția ei, stilul combinând mai multe elemente din picturile renașterii nordice. O lucrare ce indică interesul reînnoit pentru antichitate (Legenda lui Icarus), cu toate că eroul principal este ascuns în fundal. Actorii principali rămân natura și, poate cel mai important, țăranul care nici măcar nu-și ridică privirea de la plugul lui în timp ce Icarus cade. Astfel, Brughel prezintă omul ca un anti-erou, comic și uneori grotesc – Text de: Mihai Leonard.

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Show Buttons
Hide Buttons