Top
STORIES

PATRONAJUL FEMININ AL ARTELOR

Patronajul artei se leagă de gustul estetic și putere. Achiziționând diferite picture și sculpture, colecționarii devin producători de gusturi, susțin cariera artiștilor și – prin portretizare – generează imagini durabile despre ei înșiși. De asemenea, arta poate servi diplomației: atunci când colecționarii găzduiesc o peroană care colectează fonduri politice – în săli pline cu lucrări ale unor artiști marginalizați – sau oferă unui lider international un portret al lor (drept cadou), aceștia semnalează valori și ambiții specific.

Hatshepsut, bust

Prin punerea în funcțiune a clădirilor publice, a bisericilor și muzeelor, patronii artelor își creează spații arhitecturale puternice pentru păstrarea moștenirlor și a operelor de artă accumulate în decursul timpului. Timp de milenii, societățile patriarhale din întreaga lume au exclus femeile din rolurile de conducere tradiționale. Ca patroni ai artelor, femeile au fost capable să exercite o putere “soft” în moduri foarte creative. Potrivit dnei. Virginia Treanor (Associate Curator în cadrul National Museum of Women in the Arts), multe femei au fost atrase de “oportunitățile intelectuale și filozofice” pe care arta le oferea în perioadele când aveau acces limitat la învățământul superior. Dezvoltând colecții de talie internațională și creând spectaculoase muzee de artă, dna. Treanor spune că: “femeile au modelat cursul istoriei artei”. Cu o documentare realizată pe site-ul artys.com (de aici provenind o mare parte a materialului de față), vom încerca să vă prezentăm câteva dintre cele mai cunoscute femei din istorie, personalități care au schimbat modul cum ne raportăm la artă – de-a lungul a peste două milenii de istorie zbuciumată a omenirii. Prima femeie cu care începem este Hatshepsut (cca. 1508–1458 î.Hr.), Faraon al Egiptului – ea făcea parte din societatea Noului regat, o perioadă dominată de conservatorim; femeile nu aveau voie să conducă, să se implice în treburile politice ale statului. Dar, după moartea soțului său – petrecută jurul anului 1479 î.Hr. – Hatshepsut s-a poziționat ca regent al tânărului său fiu, viitorul faron Tutmose al III-lea. Șase ani mai târziu, Hatshepsut s-a numit pe sine Faraon și a făcut o mișcare strategică pentru consolidarea puterii sale prin artă. Ea a decis să-și redea feminitatea în numeroasele portrete sculpturale pe care le-a comandat, repzentându-se în chip de bărbat. În reprezentările care au supraviețuit pțnă în epoca noastră, lui Hatshepsut îi lipsesc sânii, dar poartă barbă și un guler specific Faraonilor egipteni (specialiștii afirmă că, după moartea lui Hatshepsut, Tutmose al III-lea a ordonat distrugerea majorității acestor statui, foarte probabil cu intenția de a șterge realizările acesteia în favoarea celor produse de el). Epoca sa a fost în mare măsură una pașnică și prosper, Hatshepsut conducând o expediție ambițioasă în Punt (posibila Eritreea de astăzi), importând materiale prețioase – malachit și abanos – pe care artizanii egipteni au început să le încorporeze în lucrările lor. De altfel, conducerea ei “a oferit impulsul pentru o perioadă de mare inovație artistică și creativitate, ea punând bazele «epocii de aur» a Noului Regat ce se urma să se instaureze”, dup cum scrie Harry S. Parker III în cartea Hatshepsut: From Queen to Pharaoh (apărută în cursul anului 2005). Moștenirea lui Hatshepsut este încă vizibilă în impresionantul temple de la Deir el-Bahri, pe malul vestic al Nilului.

Teodora (Basilica di San Vitale)

O a doua femeie pe care o prezentăm în scurtul nostru material (articolul urmează să fie publicat integral în ediția din luna octombrie a publicației The Gentleman’s Journal) este Teodora (497–548), Împărăteasă a Bizanțului și consoartă a lui Justiania I – aceasta având parte de o poveste clasică a “reușitei în viață”. Teodora a avut o copilărie marcată de sărăcie, cerșind mâncare în fața circului deținut de tatăl său, ulterior ea mutându-se în Constantinopol (capitala Imperiului Bizantin) și practicând mesria de curtezană. Ea fost unul dintre personajele care au conturat imaginea noului imperiu – acesta cuprinzțnd actuala Turcie, Africa de Nord și Orientul Mijlociu – la vârsta de 21 ani întâlnindu-l pe tânărul Justinian (nepotul împăratului Iustin I). În ciuda statutului său social, împăratul era atât de îndrăgostit de ea, încât a decis să schimbe o lege care le-ar fi interzis căsătoria (între un aristocrat și o femeie de rând, n.red.). după ce a urcat pe tron, Teodora și-a folosit autoritatea pentru a sprijini drepturile prostituatelor și a inițiat o lege anti-viol. De asemenea, pe durata cât a domnit, împărăteasa a sprijinit proiecte de construcții semnificative – în centrul acestora aflându-se cei doi conducători imperiali. Unul dintre aceste proiecte a fost Sfanta Sofia, construcșia original fiind ridicată în anul 537. Totodată, proiectele în mozaic – ce îi reprezintă pe Justinian I și Teodora în absida Basilica di San Vitale (cca. 547) din Ravenna (Italia) – au cimentat imaginea cuplului în istorie. Astfel, împărăteasa este flancată de o suită, în timp ce poartă pietre prețioase și o rochie lungă – în nuanță violet, culoarea obișnuită a împăraților. În mână ea ține un potir care o indică drept patronal clădirii respective (a bazilicii, n. red.). Astfel, portretul confirmă influența, strălucirea și patronajul de care Teodora se bucura în fața detractorilor săi. Scriind la puțin timp după moartea ei, petrecută în anul 548, istoricul Procopius o descria astfel: “Teodora de la bordel, o curtezană care a spus cândva că regret că are doar trei orificii pentru plăcere”. Mai recent – referindu-se la acest pasaj – cercetătorul Nadine Elizabeth Korte sugera că, probabil, Procopius a respins puterea de fond pe care Teodora o avea asupra lui Justinian I și a Imperiului. Ne oprim în acest punct al poveștii noastre, invitându-vă să citiți articolul complet în numărul afferent lunii octombrie al The Gentleman’s Journal. Sursă documentare – Artsy.com/Wikipedia.

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Show Buttons
Hide Buttons