Top
STORIES

OIKOS. DESPRE FIDELITATEA RECIPROCĂ

Atunci când am decis să public genul acesta de articole mă gândeam că cel puțin unul urmează să fie dedicat artei creștine. Mi-am dat însă seama că fără o scurtă paranteză – adică articolul acesta – aș produce un deserviciu civilizației grecești, lăsând impresia că pentru ei, la fel ca pentru populațiile primitive, instinctul era totul. Lucrurile nu stau deloc așa. Civilizația Greciei antice constituie, fără îndoială, este baza pe care a fost clădită întreaga cultură și civilizație vestică, mai întâi cea a Imperiului Roman și, ulterior, cea creștină.

Oikos. Greek World

Filosofia, artele vizuale, orânduirea socială, artele spectacolului, alături de nenumărate alte aspecte ale vieții de zi cu zi, toate au influențat într-o proporție considerabilă felul în care Europa a gândit și a acționat în ultimele două milenii. Dragostea, fie că este vorba despre cea carnală, despre prietenie sau despre dragostea de frumos, este un element cheie în gândirea greacă, încă din perioada arhaică. Însă, încă și mai importantă pentru ei este „sôphrosunê”, cumpătarea, echilibrul, chibzuința, virtute pe care grecii o caută neîncetat, o cultivă și o problematizează, de-a lungul întregului lor parcurs istoric. Deși Afrodita este zeița frumuseții și a seducției, pentru grecii antici ea nu este în același timp și în mod necesar și modelul femeii ideale. Așa cum arată Michel Foucault în ampla sa lucrare dedicată istoriei sexualității, Grecia Antică păstrează relația legitimă și legal constituită dintre bărbat și femeie sub semnul oikos-ului (gospodăriei), totalitate a posesiunilor unui bărbat, de la casă și până la terenurile din afara cetății, turme sau sclavi. “Soția, ca stăpână a casei, este un personaj esențial în gospodărirea oikos-ului.” Afrodita, zeiță a frumuseții și a seducției, joacă în procesul de constituire a familiei doar un rol minor și doar ulterior căsătoriei. Pentru grecul antic, ea nu întruchipează idealul feminin, pentru că idealul feminin este soția. Așa cum arată și Umberto Eco, filosofii greci au pus neîncetat în discuție Frumusețea. Pentru Socrate, ea ajunge să fie ideală (natura, în ansamblul părților sale), spirituală (“care exprimă sufletul prin intermediul privirii”) sau utilă (funcțională). La Platon însă, ideile se rafinează, devin mai complexe, și apar două concepte noi, care vor influența radical gândirea vestică: Frumusețea ca armonie și proporție a părților (teorie de o mare însemnătate pentru artele vizuale) și Frumusețea ca strălucire (care va fi una dintre temele predilecte ale gândirii neoplatonice și, de acolo, va trece în creștinism). După cum știm însă, pentru grecul antic, sufletul frumos nu este suficient. După cum nici frumusețea fizică nu este suficientă. Grecii luptă să le cultive pe ambele. Iar arta greacă primește greaua misiune de a le surprinde în marmură. Însă “contrar părerilor ulterioare, sculptura greacă nu idealizează un trup abstract, ci e mai degrabă în căutarea unei Frumuseți ideale, făcând o sinteză a trupurilor vii prin care se manifestă o Frumusețe psiho-fizică menită să armonizeze sufletul și corpul, adică Frumusețea formelor și bunătatea sufletului; este idealul acelei kalokagathia a cărei cea mai înaltă expresie se regăsește în versurile lui Sappho și în sculpturile lui Praxiteles.” Frumosul fizic și frumosul moral sunt însă, așa cum astăzi cunoaștem, noțiuni fluide. Gânditorii au căutate mii de ani să afle ce anume este „Frumosul” fără să-și dea seama că el este mereu altceva, în funcție de ce anume gândesc ei despre frumos. Iar gândirea lor despre „Frumos” se întemeiază pe treapta de evoluție în care societatea din care fac parte a ajuns. Ajuns la maturitate însă, Grecul antic găsește că Frumosul stă în armonie, în cumpătare și în responsabilitatea arătată față de familie și față de societate. Am pornit de la premisa că oikos-ul, gospodăria, este propria societate a bărbatului grec. Casa este propria lui cetate. Dinamica cuplului se bazează în primul rând pe respectarea îndatoririlor pe care soții le au. Viața lor sexuală nu poate însă să fie scoasă din ecuație. Iar ea evoluează, la fel ca și bărbatul grec, o dată cu societatea: de la adolescența în care își permitea să alerge în toate părțile către maturitatea unde apreciază în primul rând fidelitatea reciprocă. Sursă documentare – Wikipedia.

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Show Buttons
Hide Buttons