Top

Mulţi dintre dumneavoastră au avut ocazia de a vizita Norvegia. O ţară îndepărtată, situată în nordul extrem al Europei. Liniştită, cu tradiţii ce se întind până la epoca vikingilor, Norvegia beneficiează de o extraordinară arhitectură şi charismă, teritoriul fiind capabil să fascineze – pe fiecare dintre noi – cu frumuseţea pesisajelor şi spectaculoasele sale fiorduri.

Ei bine, aici nu este vorba doar de binecunoscutele peisaje scandinave, fiecare turist având de acum posibilitatea de a admira şi fauna subacvatică din acest colţ de lume. Denumit “Under”, restaurantul subacvatic este proiectat ca o navă ce tocmai a eşuat pe ţărm, o serie de experienţe urmând să-i întîmpine pe viitorii săi oaspeţi. Realizat pe trei nivele – un vestibul la primul etaj, un champagne bar la următorul şi restaurantul situat la ultimul etaj al construcţiei – acesta poate găzdui aproximativ 80 – 100 de persoane, oaspeţii având posibilitatea de a degusta delicatese preparate de bucatarul danez Nicolai Ellitsgaard Pedersen. Construcţia este gândită pentru a suporta presiunea mării şi eventualele evenimente neprevăzute, prin ferestrele cu înălţimi de 36 de metri oaspeţii având posibilitatea de a urmări fauna marină. Un concept realizat de studioul de design Snohetta, reprezentanţii acestuia declarând că, “Prin arhitectura, meniul şi misiunea de informare a publicului asupra ceea ce înseamnă biodiversitatea mării, Under urmează să ofere extraordinare experienţe subacvatice, inspirând un sentiment de încântare, activând astfel simţurile – atât fizice, cât şi senzoriale”. Conform proprietarilor, restaurantul urmează să fie inaugurat la începutul anului 2019. Vom reveni cu detalii.

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Show Buttons
Hide Buttons