Top
STYLE

MONTEGRAPPA, EDIȚIE LIMITATĂ SAMURAI

Montegrappa Samurai

Puține branduri îmbrățișează rolul unui instrument de scris ca pe un obiect de artă, așa cum o face producătorul italian Montegrappa. De fapt, noua ediție “Samurai” este mai mult decât un instrument de scris sculptat. “De-a lungul vieții am fost intrigat de detaliile pe care le vedeam pe armurile vechilor samurai”, își amintește domnul Giuseppe Aquila (CEO al Montegrappa). “Astfel, am ajuns să cred că este subiect perfect pentru o ediție limitată, dorința fiind de a face ceva cu totul nou printre colecțiile realizate de noi”.

Montegrappa Samurai

Instrumentul de scris din argint este, în esență, o extraordinară reproducere a unui set complet de armuri purtate de samurai – aceasta fiind reprodusă până la cele mai mici detalii. De altfel, Montegrappa este un pionier în domeniul miniaturizării, pentru realizarea acestei ediții a fost utilizată  o tehnică modernă pentru a crea componente extrem de detaliate ale ediției “Samurai”, de la brațele articulate și ținuta “kusazuri” până la masca de protecție a feței placate cu aur roz. De asemenea, utilizarea pânzei este o premieră pentru marca italiană, dar, din fericire, la fel ca orice companie italiană, Montegrappa a găsit în apropiere o mulțime de producători de textile, având astfel ocazia să ofere clienților un produs de calitate. Cu toate acestea, cerința principală a fost ca țesăturile, pe lângă frumusețe, trebuiau să fie și rezistente la eventualele pete de cerneală.

În ce privește utilizarea, o întoarcere a picioarelor figurinei declanșează instrumentul de scris în sine – acesta fiind dotat cu piston și peniță din aur de 18 carate. În momentul în care stiloul este utilizat, corpul Samuraiului poate fi așezat în poziție verticală pe un suport special. De asemenea, instrumentul de scris este însoțit de o “Katana” (nihontō) – un tip de sabie folosită de samurai – aceasta putând fi utilizată ca un deschizător de scrisori. În fine, la fel ca multe alte ediții limitate realizate de Montegrappa, instrumentul de scris este însoțit de o superbă cutie decorată cu lac negru și caracterul care desemnează cuvântul “Samurai”. Programată pentru lansare în luna septembrie, ediția din argint este limitată la doar 177 de exemplare, la cerere Montegrappa oferind și o variantă din aur (prețul este la cerere). Mai multe detalii aici (www.luxurygs.ro).

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Show Buttons
Hide Buttons