Top
AUTOPLUS

MINI USA, “CREAT ÎNTR-UN COUNTRYMAN”

Mini USA Creat în Countryman

Mini USA a lansat noua campanie, “Creat în Countryman”, pengtru a contribui la prezentarea spaţiului pentru pasageri şi bagaje oferit de modelul MINI Countryman. Pentru a face acest lucru într-o manieră unică şi inovatoare, MINI USA a colaborat cu animatorul stop-motion Kirsten Lepore de la “hi stranger” şi duetul de diorame Nix + Gerber pentru a crea scurtmetraje în portbagajul celui mai mare şi aventuros MINI construit vreodată.

Concepută în parteneriat cu 360i – agenţia de publicitate digitală a MINI USA -, campania “Creat într-un Countryman” demonstrează volumul surprinzător de mare al portbagajului disponibil la noua generaţie MINI Countryman, model care a debutat în 2017. MINI Countryman dispune de banchete rabatabile şi de o podea ajustabilă a portbagajului, astfel că oferă o capacitate de 498 litri cu spătarul banchetei spate ridicat, ajungându-se la un maximum de 1.323 de litri când săptarul este rabatat. Suplimentar, un hayon de mari dimensiuni oferă un acces generos la portbagaj şi permite o încărcare uşoară. “Această campanie intenţionează să demonstreze modul în care MINI Countryman oferă spaţiu şi versatilitate pentru gestionarea celor mai mari aventuri”, declară Patrick McKenna, director de departament Comunicare de Brand MINI USA. “Calitatea şi creativitatea conceptelor create de aceşti artişti talentaţi se aliniază foarte bine cu filosofia de design MINI în jurul utilizării creative a spaţiului şi cu susţinerea noastră pentru artă şi cultură.” “Camping” – dioramele de camping ale Nix + Gerber au fost modelate prin utilizarea diferitelor forme de spumă, sârmă, pânză, pământ şi pietre, în timp ce personajele precum astronauţii în miniatură au fost sculptaţi dintr-o argilă polimerică ce poate fi arsă, a cărei pregătire şi uscare a necesitat trei zile complete.

“Underwater” – aventura acvatică a lui Kirsten Lepore a fost concepută utilizând 20 de coli de hârtie de înaltă calitate, armate cu orice – de la scobitori şi beţe de frigărui până la dibluri de lemn mari -, în timp ce un strat superior de plexiglas oferă oceanului o calitate strălucitoare prin cele 672 de cadre plasate manual şi necesare pentru crearea filmului. Fiecare dintre execuţiile complicate şi migăloase au necesitat trei zile pentru producţie şi filmare şi au utilizat abordări unice pentru operele de artă realizate manual, existând intenţia de a fi expuse prin mai multe canale digitale. O proiecţie specială a “Camping” de Nix + Gerber are loc luni, 17 septembrie, la BAM Rose Cinema de la Academia de Artă Brooklyn. “Underwater” de Kirsten Lepore va fi proiectat imediat după aceea şi va fi prezentat la The Other Art Fair de la Los Angeles, în perioada 24-28 octombrie. Videoclipurile din campania “Creat într-un Countryman” sunt postate pe canalul YouTube MINI USA şi sunt disponibile pentru download în MINI Countryman Newsroom de pe site-ul (www.miniusanews.com).

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Show Buttons
Hide Buttons