Top
ESSENCES

METAXA, CĂLĂTORIE DE 130 DE ANI

AEN Cask No 2 – Despina

Pentru a marca aniversarea celor o sută treizeci de ani a Casei Metaxa, Constantinos Raptis a lansat 130 de decantoare speciale: AEN Cask No 2 – Despina. Întorcându-ne la perioada de început a casei, trebuie să menționam anul 1848. Da, în ceea ce ne privește este un an cu însemnătate pentru istoria neamului, în timp ce pentru Casa Metaxa este momentul în care venea pe lume, într-o familie de negustori de mătase, Spyros Metaxa. El avea să crească și să se educe, iar spiritul său aventurier, dar și faptul că era un bărbat cu gusturi alese, aveau să îl determine să ducă mai departe tradiția familiei.

AEN Cask No 2 – Despina

Astfel că Spyros a pornit la rândul lui o afacere cu mărfuri fine. Una care avea să-l poarte pe mai multe meridiane. Iar în călătoriile sale, Spyros a descoperit diferite tipuri de băuturi spirtoase și vinuri din întreaga lume. La acea vreme, băuturile spirtoase erau mai degrabă aspre la gust, fără prea multe arome. Visul lui Spyros era să găsească o cale prin care să surprindă aromele unice ale pământului său natal și să le facă să dăinuie o eternitate printr-un gust excepțional – o băutură spirtoasă fină și intense – care să te poarte într-o călătorie senzorială. Urmându-și chemarea, a decis să străbată Grecia de la un capăt la altul pentru a explora și a selecta cele mai fine ingrediente: vinuri Muscat din Insula Samos, distilate de vin învechite, plante mediteraneene. Era doar momentul de start. Începând cu anul 1888, cu puțin după momentul în care se împlinea jumătate de secol de la Războiul de Independență al Greciei, se năștea Casa Metaxa. Măiestria și secretele lui Spyros au fost încredințate pe rând câte unui singur creator talentat. Acești câțiva aleși, Maeștrii Metaxa, au fost oameni cu un talent excepțional, apărători în timp ai secretelor Casei, misiunea lor fiind aceea de a păstra măiestria Metaxa și moștenirea lui Spyros de-a lungul anilor. Foarte curând, business-ul său avea să se dezvolte, astfel că au apărut fabrici la Constantinopole și Odessa, iar în 1900 Metaxa realiza primul export în SUA, băutura fiind promovată drept ”Brandy-ul zburător”. S-a bucurat de un asemenea succes încât, spre exemplu, Metaxa a reușit să vândă în 1916 nu mai puțin de 16.000 de sticle, o cantitate importantă la acea vreme pentru orice producător. În 1909 – după moartea mult iubitul ei soț Spyros – Despina se hotăreste să-i continue munca, ghidată de pasiunea pe care cei doi o aveau în comun.

Într-un moment în care această decizie nu era ușor de luat, ea a preluat conducerea Casei și a continuat drumul spre excelență, alături de copiii lor. Mai presus de toate, dorința Despinei a fost de a păstra tradiția familiei și de a se asigura de implicarea fiilor ei în viitorul Casei. Datorită inteligenței remarcabile în afaceri, Despina a devenit una dintre primele femei din Grecia acceptate ca membru în Camera de Comerț din Pireu. Anii au trecut, casa Metaxa continuând să crească, iar în 1968 avea să apară o nouă facilitate de producție pentru prețiosul elixir, la Kfissia, lângă Atena. Băutura a început să cucerească inimile a numeroși pasionați și a obținut de-a lungul timpului o mulțime de premii internaționale. Mai mult, Metaxa a devenit furnizor oficial pentru multe case regale, a fost sponsor al Campionatului Mondial de Fotbal din 1982, ediție desfășurată în Spania, și și-a păstrat atributele și după 1989, an în care a fost achiziționată de către grupul britanic Grand Metropolitan (astăzi Diageo), dar și după ce a fost cumpărată, ulterior, de către grupul Remy Cointreau. Astăzi, în cinstea aniversării celor 130 de ani de activitate neîntreruptă, Maestrul Metaxa dezvăluie unul dintre cele mai bine păzite secrete ale Casei… Cele mai prețioase amestecuri Metaxa au fost selectate de către specialiștii Metaxa și păstrate de lungul timpului în pivnițele Casei în câteva butoaie de stejar speciale, aduse din prima distilerie înființată în Pireu. Aceste butoaie mult prețuite, cunoscute drept „The Family of Original Casks” fac parte din moștenirea Casei. De exemplu, butoiul cu numărul 2, denumit “AEN Cask No 2 – Despina” conține amestecuri rare pe care Natura le-a oferit, Omul le-a selectat, iar Timpul le-a perfecționat.

AEN Cask No 2 – Despina

Aici se cuvine o mențiune asupra denumirii: AEN în limba greacă înseamnă ”Etern”, în timp ce “Despina” a fost numele soției lui Spyros Metaxa – prin acest amestec special fiind celebrată esența METAXA în forma sa cea mai pură. La fel ca și cei patru Maeștri Metaxa de dinaintea sa, Constantinos Raptis a păstrat de a lungul timpului în butoiul “AEN Cask No 2 – Despina” câteva amestecuri excepționale, adăugând unele noi, prețioase, rafinând astfel și dezvoltând băutura spirtoasă fină. Aceste amestecuri rare, comori ale unor generații întregi de Maeștri Metaxa, au creat băutura ce astăzi este dezvăluită drept “AEN Cask No 2 – Despina” – denumit astfel după soția lui Spyros Metaxa. “AEN Cask no. 2 – Despina” reprezintă o ofertă exclusivistă pentru colecționari și pasionați de băuturi spirtoase rare. Plecând de la culoare (mahon închis), amestecul se prezintă cu note delicate de fructe uscate și scorțișoară, trufe și mocha, acestea fiind urmate de nucă și miere din flori sălbatice – finalul dezvăluind note de trabuc fin ce pot fi savurate în această minunată mărturie a măiestriei METAXA: o băutură spirtoasă complexă, pur și simplu excepțională. În același timp, gustul oferă o senzație unică pe cerul gurii – aromele de condimente dulci predomină, acompaniate de fructe uscate precum prunele și stafidele, cu note plăcute de sirop fin de struguri și arome subtile de stejar. Finish-ul este remarcabil, persistent, cu arome sățioase dulci și condimentate. “AEN Cask No 2 – Despina” este o călătorie prin intermediul simțurilor tale care va fi ținută minte pentru veșnicie. Evident, acest prețios elixir nu putea fi prezentat decât într-un decantor elegant de cristal, executat manual, marca Crystal de Sèvres. Inspirat din simbolul infinitului, dopul din cristal care încoronează sticla, asemeni unei bijuterii, devine un obiect de colecție în sine. În fine, trebuie știut că fiecare dintre cele 130 de decantoare poartă un număr de serie unic. Mai multe detalii aici (www.metaxa.com).

AEN Cask No 2 – Despina

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Show Buttons
Hide Buttons