Top
STORIES

MARCANTONIO BARBARO, DIPLOMAT AL RENAȘTERII

Marcantonio Barbaro (1518 – 1595) s-a născut la Veneția în familia aristocratică Barbaro, fiind unul dintre cei mai de seamă diplomați ai Serenisimei Republici Venețiene. Tatăl său era Francesco di Daniele Barbaro, iar mama – Elena Pisani – fiica bacherului Alvise Pisani și a Ceciliei Giustinian. Marcantonio s-a căsătorit în 1534 cu Giustina Giustiniani și a avut patru fii, dintre care unul, Francesco, a devenit Patriarh al Aquiliei, iar altul, Alvise, s-a căsătorit cu o fiica a lui Jacopo Foscarini.

La moartea tatălui lor, Marcantonio și fratele mai mare, Daniele Barbaro, au moștenit împreună o proprietate situată la Maser. Pe această proprietate exista deja un imobil, frații înlocuind această casă cu una nouă, proiectată de arhitectul Palladio (casa fiind în acest moment parte din World Heritage Site “City of Vicenza and the Palladian Villas of the Veneto”). Se pare că frații au avut o contribuție importantă la ridicarea acestei case, Daniele fiind un autor destul de publicat, printre cărțile scrise fiind și câteva tratate de arhitectură. De asemenea, Marcantonio Barbaro a fost un sculptor amator și pare să se fi concentrat în principal pe realizarea grădinei casei (mai ales asupra fântânilor arteziene, Nymphaeum). Spre sfârșitul vieții arhitectului Palladio, Marcantonio la însărcinat să creeze pe proprietatea din Maser o capelă circulară, Tempietto, el supraveghind personal ridicarea acesteia. Însă, la finalul vieții, Marcantonio a fost depus la capela famieliei din San Francesco della Vigna (Veneția). În ce privește educația și cariera lui Marcantonio, aceasta începe la Universitatea din Padova (Universitate unde avea să se întoarcă în poziția de rector în anii 1590), Galileo Galilei fiindu-i coleg de studiu. Cariera politică începe cu funcția de ambasador în Franța anilor 1561 – 1564. Ulterior, el a ocupat funcția de “Bailo” al Constantinopolului – ambasador în Imperiul Otoman – între anii 1568 – 1573 și din nou în 1574. Două evenimente importante s-au aflat în curs de negociere sub mandatul său, primul fiind cedarea Ciprului în 1571 Sublimei Porți, în timp cel de-al doilea a fost în urma victoriei creștine de la Lepanto (o celebră bătălie năvală, sfârșită cu pierderea supremației în Mediterana a puterii Otomane). Un alt punct de referință este însărcinarea atribuită de senatul Serenisimei Republici Venețiene în trasarea frontierei din regiunea Friulană, evitând astfel disputele de frontieră cu Ducatul Lombardiei (în 1593 fiind autorizat să înceapă fortificarea acestei zone). De asemenea, el a fost implicat în dezvoltarea cetății Palmanova. Cu o carieră politică impresionantă în ce privește diplomația externă, Barbaro a candidat la funcția de Doge al Veneției în anii 1570, 1578, 1585 și 1595, fără succes însă. Influența pe care o avea din poziția de senator i-a permis, însă, să refacă partial arhitectura publică din Veneția. În 1558, el și fratele său Daniele, au susținut proiectul lui Palladio în refacerea fațadei catedralei San Pietro di Castello. Cu toate acestea, proiectul de refacere a Palatului Dogilor (distrus de un incendiu) – depus de arhitectul lor preferat, Palladio – a fost respins de Senat (fiind totuși aprobată refacerea bisericii Redentore sub conducerea lui Palladio). După moartea arhitectului Palladio, Barbaro avea să-și ofere sprijinul lui Vincenzo Scamozzi. Marcantonio a fost un pionier al susținerii drepturilor evreilor în Republica Venețiană, fiind totodată personajul principal în acceptarea lui Solomon de Udine, ambasadorul turc la Veneția, în Palatul Dogilor. În final, trebuie adăugat că un portret al lui Marcantonio Barbaro (realizat de Tintoretto) poate fi admirat în colecția Muzeului Național de Artă al României, el fiind parte din colecția Regelui Carol I al României.

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Show Buttons
Hide Buttons