Top
LIFE & ARTS

LOUVRE “L’OFFICINE UNIVERSELLE BULY”

Picturile tradiționale sunt adesea venerate pentru abilitatea artistului de a reda splendoarea lumii, tehnicolor, de a surprinde faldurile unui steag care plutește sub adierea vântului, jocul de lumină ce se abate sub valurile unei mări agitate sau a unor buze ce oferă un zâmbet. Dar mirosul? Mirosul care ne însoțește de-a lungul întregii noastre vieți…. Există oare acel miros care îl poate provoca pe un artist, ce poate răzbate prin porii unei pânze?

L’Officine Universelle Buly au Musée du Louvre

Ei bine, astfel de întrebări și le-au pus Victoire de Taillac și Ramdane Touhami, ei luând decizia să invite opt parfumieri într-un tur al Louvre-ului și să canalizeze o operă de artă într-un anumit miros. Proiectul “L’Officine Universelle Buly au Musée du Louvre”, desfășurat oficial între 3 iulie 2019 și 6 ianuarie 2020, a produs aproximativ cincizeci de unități ce urmează să fie vândute în magazinul celui mai vizitat muzeu din lume. Printre creații se numără o expresie a picturii “Conversație într-un parc” de Thomas Gainsborough și imaginația izvorâtă din lucrarea “Venus din Milo”, aici fiind întâlnite arome de mandarin și iasomie. Fiecare operă de artă include diferite linii de produse parfumate, enumerând lumânări, difusere sau săpunuri. În mod evident, produsele ediției limitate se vor dovedi populare în special în rândul turiștilor chinezi – aproximativ 800.000 dintre aceștia alegând să viziteze Louvre în fiecare an. Un experiment destul de interesant, țînând cont că turiștii din Europa nu sunt obișnuiți cu astfel de experimente, în timp ce pentru chinezi astfel de inițiative constituie ceva obișnuit (în China există tradiția “Wenchuang”). De altfel, China a reușit să valorifice destul de bine muzeele naționale – amintind de “Orașul Interzis”, “Muzeul Orașului Suzhou” sau micile muzee provinciale – valorificând angajamentul sporit al publicului față de istoria și cultura țării.

L’Officine Universelle Buly au Musée du Louvre

La dispoziția publicului chinez se află playbook-uri, ele fiind vândute în ediție limitată cu ajutorul platformelor de e-commerce din China. Acestea variează de la prezentarea “Soldaților de Teracotă” – capabile să țină instrumente de scris și până la săpunuri care imită munții albaștri din faimoasele picturi ale dinastiei Song. Chiar dacă produsele rezultate din proiectul “L’Officine Universelle Buly au Musée du Louvre” nu se adresează în mod explicit clienților chinezi, astfel de inițiative sunt în conformitate cu dorințele turiștilor ce provin din țara asiatică, ei fiind destul de activi din punct de vedere cultural. Așteptarea – una perfect rezonabilă – este că, după ce vizitați Louvre, ar trebui să plecați cu o amintire mult mai prețioasă decât un banal tricou sau magnet pentru frigider. Iar muzeul vine în întâmpinarea dorințelor dumneavostră, aici fiind întreprinse anual astfel de proiecte speciale, deși parfumurile sunt vândute în mare parte la fața locului, conducerea instituției a luat decizia de a le comercializa prin intermediul magazinelor “L’Officine Universelle Buly” sau boutique-urile selectate la nivel internațional. Un proiect inspirat de talentații parfumieri francezi din secolele XVIII și XIX, “L’Officine Universelle Buly” a fost inițiat de Victoire de Taillac și Ramdane Touhami – prima unitate fiind inaugurată în 2014 – în acest moment ei deținând magazine în zece orașe din întreaga lume. Mai multe detalii despre proiect sunt disponibile aici (LOUVRE).

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Show Buttons
Hide Buttons