Top
STORIES

LECȚII DE SEDUCȚIE IN PERIOADA ROCOCO

Arta seducției s-a înrăutățit în ultimele decenii. Recent, totul a fost redus la apelul de „împerechere”, o insinuare la sex fără flirt – fără efort. Să fi scăzut atât de mult standardele noastre de romantism? Ispitele și plăcerile fizice să fi fost atât de deformate de noile tehnologii? Sunt întrebări puse din ce în ce mai des în ultimul timp, țînând cont de alterarea „Artei de a Iubi” la nivel internațional. Dragostea a fost celebrată de-a lungul istoriei, fiecare epocă amintind de unul dintre cele mai puternice sentimente umane.

Francezii, cunoscuți pentru al lor „l’amour”, ne reamintesc că nu există profesor pentru un masterat în dragoste. În secolul al XVIII-lea, „vârsta ispitei”, tinerii teribili ai epocii au inventat un joc erotic ce implică tehnici de seducție duse la extrem. Astăzi ne putem gândi la seducție ca la o serie de acțiuni finite (statul pe canapea, vizionarea unui film romantic – eufemistic denumită „chill”) care, fără prea multă pregătire, poate conduce la atingerea unui singur scop: sex. Dar pentru iubitul rafinat din perioada Rococo, seducția făcea parte dintr-un joc elaborat de „sociabilitate cultivată”, în care experiențele plăcute erau mediate de plăceri egale și mediu luxos. În eșaloanele superioare ale societății franceze de secol XVIII, un gust sofisticat domină decorul interior, subliniind astfel puterea socială și senzualitatea uriașă. Se pare că această percepție nu sa schimbat prea mult, în sensul că decorul de ultimă generație poate semnala o sensibilitate rafinată și, binențeles, și mărimea unui cont bancar. Într-adevăr, stilul de viață extravagant, cultivat de elite în tot acest timp, este exemplificat de modă, mobilier și obiecte de artă cu o opulență apropiată mai degrabă de ridicol, ceea ce pare să explice revoluția proletariatului dintr-o singură perspectivă. Dar asemenea vanități au jucat un rol esențial în facilitarea atât a statutului, cât și a plăcerii – după cum scria Mimi Hellman într-un eseu excelent din 1999, „Mobilierul, Sociabilitatea și Petrecerea timpului liber în Franța secolului al XVIII-lea” – un fel de „schimb social”. O plăcere catalizată întâi de grația socială, încântând compania cu un farmec atent cultivat și, în secundar, prin executarea impecabilă a etichetei propriu-zise, în special pentru a crea gesturi elegante în timp ce manipulează echipamentul complex. Cel de-al treilea – probabil și cel mai important pas – a fost acela de a crea interioare perfecte, somptuoase: etapa performanței sociale.

În această arenă, curtarea nu a fost concepută ca o „căutare de exprimare a sexualității, ci mai degrabă un schimb în care indivizii să se angajaze și să se încânte reciproc cu un repertoriu artistic ce includea poziții, gesturi, expresii și conversații plăcute”, scrie Mimi Hellman în catalogul „Legături periculoase: Modă și Mobilier în secolul al XVIII-lea” ce a însoțit o expoziție organizată în anul 2004 de „Metropolitan Museum of Art”. Spectacolul inventiv a elucidat aceste intimități prin intermediul modei, mobilierului de epocă și artei decorative. În sălile de la Wrightsman Galleries, curatorii au aranjat diferite viniete cu încărcătură erotică – o mângâiere furată în timpul unei lecții de muzică; o privire languroasă în timp ce joacă cărți – cu manechine îmbrăcate în mătase și rochii înflorate à la Française. Expoziția nu a fost doar un eveniment seducător a „comorilor” dispuse în diferite departamente curatoriale, ci și o oportunitate de a aprecia interiorul domestic al epocii – alături de piese luxoase specifice perioadei – și al conceptului identitar al elitei din Franța (secolului al XVIII-lea). Camerele de epocă, realizate în stil Ludovic al XVI-lea, captează din atmosfera inerentă a acelei perioade de timp, atunci când „moda și mobilierul” aveau că scop nu numai „încântarea”, ci și „stârnirea” […simțurilor…]. Fiecare cameră oferă o experiență senzorială holistică, cu pereți acoperiți de panouri sculptați sau cu textile scumpe; oglinzile reflectă decorurile din marmură, candelabrele din aur și vasele din porțelan; seturi de scaune cu tapițerie din scaune, fiecare dintre acestea fiind proiectate pentru activități de agrement specializate. Mecanismele complexe și regulile grațioase ale unor decorațiuni ce au oferit oportunități de prezentare a farmecului sofisticat al epocii, precum și potențialul unor greșeli adeseori jenante, dezvăluind astfel disconforul pe care îl aveau uneori nobilii în timpul petrecerii timpului liber.

Materialul poate fi citit integral în ediția cu No. 37 a The Gentleman’s Journal.

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Show Buttons
Hide Buttons