Top
STORIES

LE NAIN, ARTA POPULARĂ FRANCEZĂ

Născuți lângă Laon, în nordul Franței, cei trei frați Le Nain au fost unii dintre cei mai reprezentativi pictori din secolul al XVII-lea: Antoine Le Nain (1599-1648), Louis Le Nain (1593-1648) și Mathieu Le Nain (1607-1677). Până în anul 1630, cei trei pictori au locuit la Paris, ei împărțind studioul fondat de Antoine – el fiind și singurul înscris în breasla pictorilor – acesta permițându-le celor doi frați să utilizeze micuțul atelier fără a plăti (și) taxa aferentă breslei.

Le Nain

Odată cu instalarea în capitala Franței, cei trei frați au început să primească o serie de lucrări importante, Antoine fiind autorul unei picturi ce îi are în centru pe armenii care locuiau în Parisul anului 1632. În 1648, cei trei frați Le Nain aveau să primească o comandă din partea “Académie de Peinture et de Sculpture” în chiar anul înființării sale. O particularitate a celor trei pictori este dată de dificultatea de a face distincție între lucrările realizate de fiecare în parte, motivul fiind dat de remarcabilă asemănare a stilului și tehnicii de lucru, precum și de faptul că ei semnau doar cu numele (Le Nain), în timp ei fiind asimilati unei singure entități. Dintre cei trei pictori, Louis este creditat cu cele mai multe lucrări despre viața și obiceiurile țărănești, în principal pentru imaginile surprinse în Italia (el vizitând destul de des regiunea și, se pare, fiind influențat de artistul olandez Pieter van Laer – ce își avea atelierul în Roma – dar care a trecut și prin Franța anilor ’20). Aceste picturi sunt adesea remarcate pentru personajele pe care le prezintă; subiecții nu apar în situații ridicole. Cu toate acestea, rămâne întrebarea cu privire la faptul dacă unii dintre “țărani” chiar aparțin acestei clase – mulți dintre ei par a fi pur și simplu din clasa burgheză, ce își petreceau timpul liber în aerul din mediul rural. Tehnica de realizare a acestor lucrări amintește de paleta de culori a școlii spaniole, alegerea unor astfel de subiecte fiind destul de neobișnuită pentru acea perioadă: Parisul era ocupat cu alegorii mitologice și “faptele eroice” ale regelui, în timp ce frații Le Nain s-au dedicat în principal subiectelor de viață “umile”, precum “Peasant Meal”, “Boys Playing Cards” sau “A Farrier în His Forge” – cele trei picturi regăsindu-se în acest moment expuse la Louvre.

Le Nain

O excepție o constituie “Adoration of the Shepherds” (aflat în Galeria Națională din Londra), alături de multe alte lucrări pierdute în timpul Revoluției Franceze. De asemenea, o altă excepție o constituie “Ariadne din Naxos”, pictura reprezentându-i pe Bacchus și iubita lui Ariadne – frații remarcându-se pentru miniaturi (atribuite în principal lui Antoine) sau portrete (specialitatea lui Mathieu). În cel privește pe Mathieu, acesta a devenit pictorul oficial al Parisului în 1633, peste ani el fiind numit “cavaler”. Printre portretele realizate de el, le regăsim pe cele ale Mariei de Medici și a Cardinalului Mazarin (lucrările fiind considerate pierdute astăzi). Cum Antoine și Louis au decedat în 1648, în timp ce Mathieu a trăit până în 1677, se pare că acesta din urmă a pictat până la mijlocul anilor 1650, deși el nu și-a mai semnat lucrările după anul 1648. În 1662 a primit neobișnuita onoare de a face parte din “Ordinul Sfântului Mihail” – cu toate că, după numai un an, el a fost încarcerat și expulzat pentru purtarea ilegală a acestui ordin. Picturile realizate de frații Le Nain au revenit în atenția colecționarilor în anii 1840 și, datorită eforturilor depuse de domnul Champfleury, ele au fost expuse la Louvre în 1848. Calitatea “naivă” a acestor lucrări, cu pozițiile lor statice – ce reprezintă în mare parte subiecți de origine țărănească – au constituit în timp o anumită influență asupra multor artiști din secolul al XIX-lea, în special asupra pictorului Gustave Courbet (reprezentant al realismului și narator a ceea ce a însemnat arta populară franceză), lucrările acestora fiind unele dintre cele mai populare pe tot parcursul secolului al XX-lea.

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Show Buttons
Hide Buttons