Top
WHEELS

JACK BARCLAY, EDIȚIE LIMITATĂ BENTAYGA

Cel mai vechi retailer Bentley, Jack Barclay, a sărbătorit o sută de ani de excelență ai constructorului britanic de automobile prin prezentarea a două ediții speciale Bentayga, autoturismele fiind produse cu ajutorul unuia dintre cei mai renumiți croitori de pe Savile Row – Huntsman. Fiecare model Bentayga a fost realizat prin colaborarea dintre departamentul de design Huntsman și divizia Mulliner a companiei Bentley Motors.

Bentley Huntsman

Parteneriatul creativ dintre cele două mărci britanice – Huntsman și Bentley – marchează o etapă din anul centenar 1919, moment când era fondat Bentley Motors și Huntsman deschidea primul său boutique pe Savile Row. Denumite “Sportsman” și “Businessman”, cele două Bentayga utilizează țesături Huntsman în nuanțe de culoare și ornamente emblematice Bentley, ca o reflexie a stilului de viață elegant al clienților celor două mărci iconice. Designul interior are la bază un model distinctiv, bazat pe tweed-urile iconice Huntsman – inclusiv Peck 62 – un material creat special pentru celebrarea centenarului Huntsman și inspirat de paltonul purtat de starul holywoodian Gregory Peck. Un material care a necesitat permisiunea fiului marelui actor – Anthony Peck – acesta fiind utilizat pentru a marca centenarul constructorului britanic de automobile. Dispunând de o serie de tweed-uri exclusive Hunstman (din 1962), materialul a fost comandat de Gregory Peck pentru o ținută sportivă clasică. Artistul, renumit pentru stilul său impecabil, a fost un prieten apropiat al Huntsman de-a lungul întregii sale vieți. Țesătura a fost realizată inițial de Hunters of Boara, astfel încât ea a beneficiat de o muncă meticuloasă atunci când firele au fost răsucite. Pentru a crea această țesătură, Huntsman a fost nevoit să colaboreze cu Johnston’s of Elgin, o companie cu peste 200 de ani de experiență în producția țesăturilor de lux. Rezultatul? Un material extraordinar, adaptat cerințelor actuale, cu o paletă de culori moi – ce amintește de parfumul epocilor trecute.

O altă caracteristică a modelului “Businessman” este placa de șah Mulliner, situată pe spatele scaunelor și dotată cu un sertar special – tăiat din materialul Huntsman – pentru păstrarea pieselor de joc. Tabla de șah este un simbol al showroom-ului Jack Barclay, o reproducere a podelei ce a marcat existența spațiului din Mayfair încă din 1954. De asemenea, logo-urile Huntsman și Jack Barclay sunt imprimate pe spatele fiecărui scaun din cabină, ambele ediții (limitate) ale autoturismelor Bentayga fiind orientate către stilul de viață luxos al posesorilor săi. În același timp, “Sportsman” se prezintă cu indicii ce aduc aminte de mediul rural relaxant, cu o utilizare mai pronunțată a tweed-ului pe scaunele pasagerilor și șoferilor, precum și prin inserțiile din piele Imperial Blue și Liquid Amber, nuanțe asociate în exterior cu Candy Red. În contrast, “Businessman” se prezintă cu un spirit mult mai urban, nuanțe de Antracit și Antracit Satin (pe exterior) fiind în contrast cu fibra de carbon și tweed poziționate pe ușă și buzunarele scaunelor. Conform dlui. Stefan Sielaff (Director Design în cadrul diviziei Mulliner), “Bentley este încântat să reunească două branduri iconice, cu un patrimoniu impecabil în inima Londrei – Jack Barclay și Huntsman. Personalizarea realizată de Mulliner înseamnă aducerea la viață a unei viziuni – precum este și croirea unui costum de calitate – adăugând elemente împrumutate de la Huntsman pentru un interior luxos și elegant al unui model Bentayga”.

Bentley Huntsman

Totodată, clienții care achiziționează o ediție Huntsman Bentayga vor primi o jachetă personalizată, aceasta urmând să fie livrată odată cu mașina – ei având posibilitatea de a alege dintr-o varietate de piese vestimentare din tweed – jacheta urmând să includă o căptușeală produsă exclusiv pentru Bentley Motors. Este ceea ce remarcă și dl. Pierre Lagrange (Proprietarul mărcii Huntsman), “Suntem încântați să colaborăm cu Jack Barclay, sărbătorind centenarul Bentley Motors și 100 de ani de când boutique-ul nostru a fost deschis pe Savile Row. Bentley se implică în promovarea autenticității specific britanice, ale măiestriei artizanale și atenției acordate detaliilor, valori pe care Huntsman le transferă în fiecare costum realizat pentru clienții săi”. Huntsman și Jack Barclay au o legătură comună în ce privește elegantul cartierul Mayfair din Londra, epicentrul luxului și măiestriei britanice. De altfel, Jack Barclay a fost înființată în cursul anului 1927 – in Mayfair, de celebrul “Bentley Boy” Jack Barclay – la doar opt ani după ce Huntsman și-a inaugurat boutique-ul pe Savile Row. Patrimoniul comun este completat de valorile reciproce ale creației personalizate, exemplul cel mai elocvent fiind dat de serviciul de relații cu clientul și atingerea perfecțiunii. Jack Barclay, aflată astăzi sub tutela grupului H.R. Owen, este o parte importantă a istoriei (bine conservată) Bentley. Reamenajat recent, după o investiție de multe milioane de Lire Sterline, spațiul Jack Barclay păstrează multe dintre caracteristicile sale originale de design, amintind aici de podeaua chequerboard, semnătura Art Deco și ornamentele de la intrare. Mai multe detalii sunt disponibile aici (100YEARS).

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Show Buttons
Hide Buttons