Top

Imaginaţi-vă că aţi descoperit ascunsă întrun hambar o maşină de curse japoneză din anii 1940, undeva în mediul rural japonez. Ei bine, un astfel de model a constituit inspiraţia pentru conceptul Infiniti Prototype 9, o maşină sport prezentată la Monterey Car Week de anul acesta. O muncă realizată cu pasiune de inginerii şi designerii brandului de lux, compania Infiniti fiind deţinută de Nissan.

Trebuie să menţionăm că această maşină nu a existat niciodată, dar pasiunea pentru curse a dus la realizarea unui prototip ce încearcă o întoarcere în timp. “Primul mare premiu al Japoniei s-a desfăşurat acum câteva decenii”, menţionează domnul Alfonso Albaisa (Vice-President of Global Design pentru Infiniti). “Ne-am imaginat că un inginer japonez merge pe pistă şi aude un (Mercedes) W154 Silver Arrow rulând pe primul circuit din Japonia – Tamagawa, inginerul fiind inspirat în a construi propria lui maşină pentru Formula One”, adaugă dânsul. Astfel, domnul Albaisa avea să schiţeze o formă aerodinamică pe tablă, încercând să arate viitorul prototip. Deşi conceptul a revenit la unele maşini europene, Albaisa şi echipa sa au trasat unele elementente specifice pentru maşinile japoneze. “Are AND-ul japonez, acea armonie paşnică, alături de ambiţia de a fi cel mai bun”, spune domnul Alfonso Albaisa. Într-o lume în care designerii şi inginerii sunt adesea în război, conceptul Prototype 9 reprezintă un exemplu de unitate şi muncă de echipă. Intițial, comentează domnul Albaisa, această maşină a fost doar un desen, ulterior încercând să realizăm un prototip din lut. Însă, la cererea unora dintre angajaţii companiei, am decis să transformăm conceptul în realitate. “Întrun fel, ingineria avansată a zilelor noastre, alături de moştenirea industrială a Japoniei, a dus la realizarea acestui model, sărbătorind în acest mod realizările anterioare japoneze”. Pentru mai multe detalii accesați aici (autoplusmagazine.ro/infiniti-prezinta-conceptul-prototype-9).

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Show Buttons
Hide Buttons