Top
MUSE

IMAGINÂND O LUME DUPĂ ANNA WINTOUR

Anna Wintour

În ultimele şapte zile, aproape fiecare conversație pe care am purtat-o aproape cu oricine – prieteni din lumea modei, agenți de carte, părinții întâlniți la porțile școlilor, chiar și cu mama mea – a început cu aceeași întrebare formată din cinci cuvinte: “Crezi că asta este adevărată?”

Anna Wintour

“Asta” fiind o știre care a apărut recent în The New York Post, potrivit căreia domnia Annei Wintour, editorul revistei Vogue încă din 1988 şi directorul artistic al Condé Nast din 2013, femeia căreia Meryl Streep i-a adus un omagiu în  “Diavolul se îmbracă de la Prada” și despre care se spunea de obicei fie că este cel mai puternic editor din lumea modei sau cel mai temut editor din modă, a ajuns la final. Articolul — care cita surse anonime “înmărmurite”— spunea că ea urma să plece în această vară, după ce își va termina ediția din septembrie a revistei, cea mai mare a anului, și pe care ea a făcut-o celebră atunci când a fost de acord să îl lase pe realizatorul de documentare R. J. Cutler în birourile Vogue pentru a filma procesul de redactare a revistei. Zvonurile au tot circulat prin jurul eterului din lumea modei în ultimele luni, dar până să apară articolul din The Post, nimeni nu a îndrăznit să le propage cu voce tare, ci cel mult sub forma unor șoapte. Era pur și simplu foarte greu de imaginat. Doamna Wintour a modelat experiența noastră în domeniul modei și al îmbrăcăminții și a faimei de când lumea. Totuși, Condé Nast a respins cele scrise în articol prin intermediul unui purtător de cuvânt anonim, iar Robert A. Sauerberg Jr., directorul executiv al Condé Nast, a transmis o notă internă editorilor săi în care le-a spus să respingă bârfele (și prin aceasta partea din articol în care se scria că doamna Wintour a aranjat deja un interviu de plecare cu The New York Times să fie declarată drept incorectă), dar acestea nu au închis gura zvonurilor. Faptele nu au primit nici un ajutor chiar dacă Jonathan Newhouse, președintele și directorul executiv al Condé Nast International, despre care The Post a sugerat că se întoarce în Statele Unite pentru a fi președintele filialei americane, a negat această parte a articolului pe pagina de internet a Business of Fashion, pentru că articolul respectiv nu menționa nimic despre doamna Wintour. Fumul a continuat să se ridice până când, la sfârșitul săptămânii trecute, domnul Sauerberg s-a săturat, în cele din urmă.  “Sunt fericit să vă spun că nu există nici un pic de adevăr în zvonurile legate de plecarea Annei”, a scris el într-un e-mail pe care mi l-a adresat. El a numit-o pe doamna Wintour “un partener imens, în condițiile în care noi continuăm eforturile noastre în desfășurare pentru a transforma compania pentru viitor”. Așadar, de unde au venit zvonurile, și ce înseamnă ele? Probabil pentru prima dată după foarte mult timp, poate pentru prima dată de până acum, oamenii încep să trateze posibilitatea unei lume a modei după Anna. Credeți că nu va interesa pe nimeni în afară de lumea exclusivistă a One World Trade Center, noul sediu strălucitor al Condé Nast, și Avenue Montaigne? Trebuie doar să închideți ochii pentru o clipă și să gândiți din nou. Cum ar arăta? În haos, probabil. Confuzie! Acesta nu este în mod neapărat un lucru rău.

Doamna Wintour a experimentat, în mod clar, ambele situații iar deținerea puterii în spatele scenei pentru așa de mult timp astfel încât este dificil să îi analizezi influența. Să punem dominația ei în context: Ea a construit imperii pe perioada a cinci administrații prezidențiale. Încă înainte ca Tom Ford să își facă debutul la Gucci, înainte de colecția grunge a lui Marc Jacobs și înainte ca Stella McCartney sau Alexander McQueen să devină absolvenți ai școlii de modă. Așa cum a spus odată David Carr în The Times: “Ea nu ridică un deget în bătaia vântului pentru a judeca trenurile: ea este vântul”. Ea exercită, efectiv, propriul ei câmp gravitațional de forță, magnetizat de invitații plasate strategic, introduceri, portrete în reviste și mesaje de sprijin. Dacă toate acestea dispar, particulele ținute până acum împreună de către rețeaua sa atomică se vor dispersa și se vor ciocni înainte ca ele să renegocieze între ele într-un fel de nouă ordine, care, într-un fel de a spune, nu va afecta doar revistele glossy, ci și establishmentul extins al modei și complexul industrial de modp sportivă de la Hollywood. Doamna Wintour a fost, dacă nu oficial un căutător de talente sau agenție de angajări, o voce puternică foarte activă și un consilier pentru numeroase branduri din jocul scaunelor muzicale ale designerilor. El l-a ajutat pe Marc Jacobs să obțină slujba sa la Louis Vuitton și pe Thom Browne locul său de muncă la Brooks Brothers, deşi de atunci fiecare a plecat de acolo. Ea a ajutat la aranjarea revenirii lui John Galliano după ce acesta a fost concediat de la Dior după un derapaj furios antisemitic (alimentat, a spus el ulterior într-un interviu acordat lui Charlie Rose, de o adicție la droguri și alcool). Ea și-a plantat protejații în jurul Condé Nast și mai departe, între care Amy Astley, editorul revistei Architectural Digest, care a debutat la departamentul de frumusețe al Vogue, și Phillip Picardi, actualul băiat minune al clădirii. Industria este plină de absolvenți ai Annei (inclusiv cel care semnează articolul, care a fost editor colaborator al Vogue timp de un an la mijlocul anilor 1990). Ea a prelucrat multe dintre revistele Condé Nast în propria sa imagine. (Unii spun că ea a ajuns la conducere după decesul rivalilor ei interni: Dacă este să fie o bază mai redusă de reclame, atunci alegerile vor merge către Vogue, care era încă foarte mult revista ei). Doamna Wintour a fost o forță conducătoare din spatele creeării unei întregi generații de designeri din New York, după 11 septembrie 2001, între care Lazaro Hernandez și Jack McCollough (de la Proenza Schouler), Joseph Altuzarra și Jason Wu, mulțumită Vogue/CFDA Fashion Fund, care a promovat nume noi în lumina reflectoarelor cu o viteză tot mai mare. Deși pentru o vreme estetica lor era atât de ciudat consistentă încât designerii erau numiți de către spectatori “haine pentru a o mulțumi pe Anna”. Totuși, premiul a ajutat la creearea unei gazde pentru premii similare în întreaga lume și a creeat o cale-model pentru piața designerilor dornici de afirmare. Articolul poate fi citit integral în ediția print a The Gentleman’s Journal (preluare www.nytimes.com).

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Show Buttons
Hide Buttons