Top
ESSENCES

HOMARUL, ÎNCEPUTUL UNEI DELICATESE

lobster fihermen

Cu toții cunoaștem homarul și statutul pe care îl oferă el. Un produs scump, regăsit în special la bachete sau pe mesele celor care își permit să plătească un astfel de meniu. Dar nu întodeauna a fost așa. Voi încerca prin acest material să vă aduc o poveste mai puțin știută a homarului. O delicatesă ce nu a fost întotdeauna apanajul celor bogați… din contră, secole de-a rândul el aflându-se la dispoziția unor pături dintre cele mai puțin favorizate.

lobster

Așadar, pentru mesele americanilor homarul este sinonim cu luxul. Este apanajul unui restaurant de lux, un simbol al statutului, o delicatesă rezervată în special unor ocazii deosebite. Dar nu întotdeauna a fost așa. De fapt, când primii coloniști europeni au debarcat pe țărmurile a ceea ce numim astăzi Statele Unite, homarii erau atât de abundenți încât ei au devent hrană pentru porcii acestora. În primii ani ai așezărilor europene, rezidenții de pe coasta de nord-est au întâlnit homari în număr foarte mare pe țărmurile spălate de valurile oecanului. Ținând cont de aspectul lor, aceștia au primit diverse denumiri, unul dintre cele mai populare (datorită confuziei cu insectele) fiind “gândacii mării”. Până în prezent, pescarii din micuța dar faimoasa insuliță de pescuit homari, Isle Au Haut – Maine, se referă la această crustacee ca la un “bug” (gândac), menționa doamna Linda Greenlaw în The Lobster Chronicle (2002). Întorcându-mă în urmă cu trei secole (la 1700), homarul din Maine (sau Homarus Americanus) a fost folosit ca hrană pentru animalele de fermă. De asemenea, nativii americani foloseau homarul ca momeala pentru prinderea peștilor. Înainte de anul 1800, singurii oameni care mâncau homar erau din categoriile defavorizate: văduve, orfani, slujitori sau deținuți. Vânzătorii ambulanți vindeau homari în special imigranților irlandezi. De asemenea, istoria consemnează un episod petrecut într-un orășel din Massachusetts, atunci când un grup de servitori și-au dat în judecată stăpânii, câștigând în instanță dreptul de a limita servirea homarului la doar trei zile pe săptămână (potrivit revistei Mother Jones). Cochiliile homarului reprezenta pentru acea perioadă simbolul jenant al sărăciei, lunar fiind adunate și aruncate la groapa de gunoi cantități impresionante din resturile unor astfel de mese. Însă, pe măsură ce apariția și dezvoltarea căilor ferate s-au răspândit la finalul anilor 1800, operatorii marilor companii feroviare au decis să includă homarul în meniurile servite călătorilor, în special a celor care locuiau în interiorul țării – ei neștiind că această “insectă” era considerată o hrană a populațiilor mai puțin favorizate. Pe măsură ce călătoreau, pasagerii au început să-l iubească, îndrăgind gustul și experiența pe care îl oferea, stimulând astfel popularitatea homarului. Totodată, călătorii din clasele superioare ale societății au început să sosească în timpul verii în regiunea Maine, fiind încântați să încerce fructele de mare exotice. Refrigerarea și posibilitatea de a-l ambala în gheață au permis, de asemenea, pescarilor de homari să-și trimită produsele cât mai interiorul țării, răspândind astfel renumele acestei delicatese locale. Restaurantele au început să servească homari, produsul apărând pentru prima dată în meniuri în jurul anilor 1850, potrivit publicației Mother Jones, deși era mai mult decât o atracție principală. Bucătarii au descoperit rapid modul optim de preparare al homarului, prin fierbere directă, îmbunătățind gustul acestuia prin adăugarea unor condimente și a untului topit, servirea fiind realizată pe o tavă din porțelan chinezesc.

lobster industry

În anii 1870, multe din companiile specializate în pescuitul homarului au început să efectueze operațiuni de-a lungul coastei Maine, exemplare de câte trei sau cinci kilograme fiind considerate “mici”. Astfel, cererea a depășit oferta, iar pescuitul excesiv a provocat o creștere a prețurilor în anii 1920. Cu toate acestea, Marea Depresiune și-a pus amprenta acestui sector economic, puțini fiind cei care își puteau permite luxul unui homar servit pe o farfurie de porțelan, astfel încât crustaceul a ajuns din nou pe treptele inferioare ale gastronomiei. Anii 1940 cunosc un reviriment, homarul putând fi cumpărat la cutie – precum tonul – el devenind un produs destul de ieftin, anii războiului aducând soldaților din întreaga lume acest produs ca rație de zi cu zi pe front. De fapt, homarul devenise atât de ieftin, încât el a (re) început să fie utilizat în hrana animalelor din ferme, devenind în acel timp mai ieftin decât o conservă cu fasole. Finalul războiului avea să aducă și revirimentul gastronomic al homarului, el reușind să-și recâștige locul în meniurile simbol al persoanelor bine situate financiar. Starurile de cinema au fost surprinse în timp ce serveau homar, restaurantele începând să-l servească ca pe o delicatesă (prețurile suferind creșteri semnificative). Astăzi, homarul este un produs iconic, atât pentru cei care îl servesc, cât și pentru pescarii din nordul continentului american. Mai puțin de o sută de persoane locuiesc pe tot parcursul anului în micuța insulă Isle Au Haut, aflată în largul coastei Maine. O lume conectată într-un fel sau altul cu homarul, acesta fiind pescuit între lunile mai și decembrie. Isle Au Haut nu deține hoteluri sau restaurante, insula câștigând notorietate odată cu lansarea filmului “The Perfect Storm”, aici fiind descris cel mai mic oficiu poștal din țară. O școală, un magazin universal, o biserică, un far și primăria sunt printre construcțiile reprezentative din insulă, alături regăsind și un mic camping (pentru care este necesară o rezervare prealabilă, locurile fiind limitate). În fine, am să închei povestea homarului cu mențiunea că în această primavară, datorită cererii internaționale crescute și a unei ierni foarte lungi, prețul pe kilogram al homarului aproape s-a dublat față de anul trecut (sezonul de vară fiind probabil generatorul scăderii prețurilor). Nu-mi rămâne decât să vă invit să degustați această delicatesă prezentă și în restaurantele din capitală, alături de mențiunea: Poftă Bună!

Foto cover: “Lobster Fisherman” by Terrick-Williams.

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Show Buttons
Hide Buttons