Top
TOSCANA

EVENIMENT SPECIAL PALIO DI SIENA

Foarte mulți dintre dumneavoastră și-au dorit să ajungă la Siena în timpul desfășurării unuia dintre cele mai vechi “jocuri” din peninsula italiană – “Palio di Siena” – căldură sufocantă și mulțimea de turiști constituind un impediment major. Ei bine, anul acesta aveți ocazia să urmăriți “Palio Straordinario” – o ediție unică a celebrei curse de cai – în cursul lunii octombrie (mai exact, pe 20 octombrie), ediția ‘extraordinară” comemorand sfârșitul Primul Război Mondial.

Straordinario Palio di Siena

Desfășurată de obicei de două ori pe an, 2 iulie și 16 august, zece cai și călăreți reprezintă cele zece cartiere ale orașului. Prima cursa poartă denumirea de “Palio di Provenzano” – în onoarea Madonei din Provenzano – o dedicație specială ce a fost dezvoltată în jurul icoanei situată în “Terzi di Camollia” – una dintre subdivizunile istorice ale orașului. Cel de-al doilea eveniment, ținut pe 16 august, este numit “Palio dell’Assunta”, acesta fiind organizat în onoarea Adormirii Maicii Domnului. Uneori, în cazul unor evenimente speciale, aniversări locale sau naționale, comunitatea orașului poate decide organizarea unui Palio “excepțional”, acesta urmând să se desfășoare între lunile mai și septembrie (ultimul având loc în anul 2000, evenimentul sărbătorind intrarea orașului în noul mileniu). Totodată, următorul “Palio” excepțional are loc pe 20 octombrie 2018, evenimentul marcând încheierea Primul Război Mondial. Programul evenimentului este unul diferit de cel obișnuit, fiind desfășurat pe parcursul a trei zile, cursele urmând să se desfășoare începând cu orele 1 17:00 (rețineți, dacă doriți un loc bun la această cursa, trebuie neapărat să va prezentați în Piazza del Campo cu cel puțîn două înainte de începerea cursei).

Totodată, dacă doriți să știți mai multe despre istoria acestui eveniment – început în secolul al XV-lea, rădăcinile fiind regăsite în luptele cu tauri, acestea din urmă fiind interzise de Ducele Toscanei în anul 1590 – va îndrum către Wikipedia, aici regăsind multe date istorice. Deși cursa finală dureză doar nouăzeci de secunde, pregătirile sale sunt destul de complicate, între echipe existând destul de multe animozități. Fără îndoială, este unul dintre cele maia steptate evenimente ale provinciei Toscana, primul “Palio Straordinario” fiind desfășurat în anul 1650, în onoarea lui Ferdinando ÎI de’ Medici – Marele Duce al Toscanei între 1621 și 1670. În zilele naostre, evenimente marcate – desfășurate sub numele de Palio Straordinario – au avut loc în onoarea “Primului om ajuns pe Luna (1969) și Trecerea între Milenii (petrecută în anul 2000). În fine, nu-mi rămâne decât să va îndrum către acest eveniment special și, de ce nu, să vizitați provincia Siena. A Presto!

Foto: Janus Kinase; Giulio Dini & Alexandre Dolique.

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Show Buttons
Hide Buttons