Top
STYLE

EREMITO, HOTELUL ÎN STIL MONAHAL

Eremito Hotels Umbria

Situat undeva în Umbria și înconjurat de trei mii de hectare de pădure virgină, Hotelul Eremito oferă oaspeților care îi trec pragul una dintre cele mai relaxante experiențe. Considerat punctul focal al țării, datorită minunatelor mănăstiri aflate în zonă, Umbria este o alegere potrivită pentru cei aflați în căutarea unui eco-resort. Construit dintr-un amestec de materiale bio și tradiționale din zonă, structura evocând celulele mănăstirilor atât de mult, încât ele au fost denumite “Celluzze”, păstrând astfel spiritul vechilor ordine monahale.

Estetica austeră are scopul de a oferi oaspeților un “old luxury” – un spațiu uriaș de liniște și relaxare, fără WiFi, telefon sau televiziune – în timp ce bucătăria oferă meniuri vegetariane, acestea având ca sursă de inspirație mesele servite în vechime de către călugări, ingredientele provenind din fermele ecologice din regiune. Un punct de atracție îl constituie piscina încălzită care a fost săpată în stâncă și o cameră din piatră cu aburi, Spa-ul fiind locul perfect pentru relaxare în timp ce ascultați cântece gregoriene. Eremito Hotelito del Alma a fost construit într-o veche clădire din piatră, la marginea unei vaste păduri virgine din Umbria. Restaurată cu fidelitate, reședința a servit ca mănăstire începând din secolul al XIV-lea, designul său monastic și bucătăria vegetariană, alături de liniștea locului, face ca Hotelul Eremito să funcționeze ca un schit eco-luxury, oaspeții având ocazia să se deconecteze de la viața înconjurată de tehnologie și valori materiale. Un hotel realizat sub îndrumarea domnului Marcello Murzilli (un designer italian care a fondat în anii 1980 brandul de modă “El Charro). De altfel, în ciuda succesului pe care l-a avut acest brand, Murzilli a părăsit businessul la scurt timp după împlinirea vârstei de 40 de ani, el dedicându-se timp de doi ani navigației în jurul lumii (la bordul unui Cutter scoțian construit în 1937).

Călătoriile întreprinse l-au inspirat pe designerul italian în realizarea primului său hotel pe coasta Pacificului – în Mexic – denumit Hotelito Desconocido, unul dintre primele eco-hoteluri din America Latină. În anul 2013, Murzilli s-a întors în Italia și a inaugurat Ermito Hotelito del Alma. Ca și în cazul Hotelito Desconocido, el dorit să realizeze o reședință neconvențională, umplând astfel un gol existent în industria ospitalității. Pentru cei care aleg această locație pentru vacanță, Eremito oferă douăzeci și unu de “Celluzze”, fiecare fiind dotată cu paturi din fier forjat și cabină de duș. Vechile nișe, utilizate în decursul secolelor de călugări, servesc în acest moment ca spații de birouri sau etajere, fiecare cameră oferind superbe priveliști către grădina de trandafiri și văile împădurite. Principala facilitate pe care o oferă hotelul este liniștea, reședința nefiind conectată la WiFi, telefon sau televizor, oaspeții beneficiind de “vechiul” lux al timpului “pentru tine”. Un plus al hotelului este oferit de ventilația naturală, camerele oferind temperaturi optime pentru relaxare în timpul verii, în timp ce iarna camerele sunt încălzite prin pardoseală după vechiul sistem al arderii lemnului. Dacă v-am convins, nu-mi rămâne decât să vă invit să accesați pagina oficială a hotelului (www.eremito.com). Text de – Mihai Leonard.

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Show Buttons
Hide Buttons