Top
Michelangelo - Resurrection

Despre umanism, un termen aplicat în general filosofiei sociale predominante și curentelor intelectuale și literare ale perioadei cuprinse între anii 1400 și 1650. Revenirea în grații a clasicilor păgâni a stimulat filosofia laicismului, aprecierea plăcerilor lumești și, mai presus de toate, a intensificat declarația de independență personală și expresie individuală. Zelul îndreptat spre clasici a fost un rezultat, dar de asemena și o cauză, a creșterii laicismului în modul în care era privită viața.

Extinderea comerțului, creșterea prosperității și a vieții luxoase, și mărirea contactelor sociale au generat un interes acordat plăcerilor lumești, în pofida legămintelor formale promise doctrinei ascetice creștine. Bărbații afectați în acest fel – umaniștii – i-au salutat pe scriitorii clasici care au dat dovadă de aceleași valori sociale și atitudini laice. Istoricii au căzut de acord destul de mult asupra liniilor generale ale acelor atitudini mentale și interese academice care sunt asamblate în cadrul rubricii umanism. Cel mai fundamental punct de comun acord este acela că mentalitatea umanistă a fost la un punct la mijlocul drumului între supernaturalismul medieval și știința modernă și atitudinea critică.  Medievaliștii îi văd pe umaniști ca produsul terminal al Evului Mediu. Istoricii moderni sunt, probabil, mult mai abili să privească umanismul drept perioada germinală a modernismului. Probabil cel mai mult putem asuma că omul Renașterii a trăit, așa cum a putut, între două lumi. Lumea matricei creștine medievale, în care semnificația fiecărui fenomen a fost în cele din urmă determinată prin puncte uniforme de vedere, nu mai exista pentru el. Pe de altă parte, el nu s-a regăsit găsit încă într-un sistem de concepte științifice și principii sociale stabilitatea și securitatea pentru viața sa. Cu alte cuvinte, omul Renașterii  s-ar fi regăsit cu adevărat suspendat între credință și rațiune. Pe măsură ce controlul supernaturalismului începea să se diminueze, laicismul și interesul uman au devenit mult mai proeminente.  Faptele experiențelor individuale de ici și colo deveneau din ce în ce mai interesante decât lumea de dincolo cufundată în umbră. Încrederea în credință și Dumnezeu a slăbit. Zeița Fortuna (șansa) a înlocuit gradual Providența ca și cadrul universal de referință. Lumea prezentă a devenit un sfârșit în sine în loc de o simplă pregătire pentru lumea ce urma să vină. Cu adevărat, pe măsură ce trecea epoca umanismului Renașterii, distincția dintre această lume (Orașul Omului) și cea următoare (Orașul lui Dumnezeu) avea tendința să dispară. Se credea că frumusețea își permite cel puțin unele luciri de existență transcedentală.

De aici e drum lung pentru a explica cultul umanist al frumuseții și spune clar ceea ce era umanismul, mai presus de orice, în mod fundamental o mișcare estetică. Experiența umană, omul însuși, au tendința să devină măsura practică a tuturor lucrurilor. Viața ideală nu mai era deloc o evadare monastică din societate, ci o participare totală în relațiile umane bogate și variate. Elementul dominant în cea mai rafinată cultură clasică a fost cel estetic mai degrabă decât supernaturalul sau științificul. În Evul Mediu târziu, intelectualii urbani erau pe calea redresării unui mod de viață estetic și laic chiar înainte ca valul total al renașterii clasicului să fie resimțit.  Era doar natural, apoi, ca acea literatură păgână cu afinitatea sa emoțională și intelectuală față de viziunea asupra noii lumi, să accelereze deriva existentă spre laicism și să stimuleze cultul umanității, adularea frumuseții și în mod special atitudinea aristocratică.  Aproape pretutindeni, umanismul a început mai degrabă ca o derivă pioasă, timidă și conservatoare față de creștinătatea medievală și a încheiat în independența îndrăzneață a tradiției medievale. Desiderius Erasmus (1466-1536), unul dintre cei mai mari umaniști, a ocupat o pozției la mijlocul drumului dintre pietate extremă și laicism sincer. Francesco Petrarca (1304-1374) a reprezentat umanismul conservator italian. Laicismul robust și independența intelectuală au atins culmile lor prin Niccolo Machiavelli (1469-1527) și Francesco Guicciardini (1483-1540). Rudolphus Agricola (1443-1485) poate fi privit ca Petrarca al germanilor. În Anglia, John Colet (circa1467-1519) și Sir Thomas More (1478-1535) au fost printre primii umaniști sau unii conservatori, Francis Bacon (1561-1626) a reprezentat umanismul târziu sau agnostic și pe cel sceptic. În Franța, clasicii pioși cum ar fi Lefevre d’Etaples (1453-1536) au fost urmați de sceptici sinceri, urbani și devotați ca Michel Montaigne (1533-1592) și satiriști îndrăzneți anti-cler cum ar fi Francois Rabelais (c.1495-1533). Contribuțiile umaniste la știință au constat în special în recuperarea literaturii științifice grecești care a pus în evidență o mai mare cantitate de fapte exacte și acceptabile și idei mai multe decât majoritatea lucrărilor științifice medievale.  Cu toate acestea, nu trebuie să exagerăm contribuția umanistă în acest domeniu. Tot ce este de valoare, de exemplu, în Galen (c.130-201) a fost demult incorporat în medicina medievală. Tratatele științifice ale lui Aristotel, Euclid și Ptolemeu au fost traduse în latină și făcute cunoscute învățaților înainte de Renaștere. Mai mult, academicienii islamici au introdus deja mare parte din știința elenistică și din Attica în Europa Occidentală, adesea cu îmbunătățiri vaste decât originalul. Umanismul a întruchipat temperamentul mistic și estetic al epocii pre-științifice. Nu a eliberat mintea de la servilism la autoritatea antică. Dacă umanismul l-a venerat pe Aristotel mai puțin decât au făcut-o Învățații, ei au adulat Neoplatonismul, Cabala și pe Cicero mai mult. Ei au schimbat autoritățile mai degrabă decât să renunțe la ele. Chiar și Aristotel, cel mai mare dintre autoritățile scolastice, nu ducea lipsă de admiratori umaniști. Marile biblioteci, adunate de patroni bogați ai literaturii cum ar fi Cosimo de’ Medici, Papa Nicolae al V-lea și Ducele de Urbino, și-au dedicat mult spațiu Părinților Bisericii și filosofilor scolastici. Totuși, umaniștii au citit autoritățile lor din plăcere estetică și de asemenea din înălțare sufletească și morală. Articolul poate fi citit integral în noul număr al The Gentleman’s Journal.

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Show Buttons
Hide Buttons