Top

Pasiunea lui Sigmund Freud pentru antichităţi a început în decembrie 1896, când locuia deja pe Strada Berggasse nr. 19 din Viena. Prima achiziţie a lui Freud avut loc la două luni de la moartea tatălui său, Jacob Freud, care a marcat un moment de cotitură în viaţa sa, aruncându-l pentru mai multe luni într-o depresie severă. Dat fiind contextul, identificarea acestei noi pasiuni părea să fie o modalitate de a face faţă durerii cauzate de pierderea părintelui.

Primele obiecte cumpărate au fost niște reproduceri după statuete renascentiste, cumpărate în timpul călătoriei întreprinse în Italia, împreună cu fratele acestuia, Alexander Freud. Curând, interesul său pentru Renaștere scade, fiind înlocuit pentru totdeauna de cel pentru Antichitate, de unde își va dezvolta ulterior obsesiile pentru mituri și arheologie (în corespondenţa pe care o ţinea cu prietenul său, scriitorul Stefan Zweig, îi mărturisea acestuia cu mult curaj faptul că a citit „mai multă arheologie decât psihologie”), dar și fascinaţia pentru Heinrich Schliemann, Freud trăind chiar în era marilor descoperiri arheologice. Toate acestea îl vor conduce în urmatoarele patru decenii spre realizarea unui vast “muzeu” personal, însumând un cumul de peste 2.000 de piese, de care era profund ataşat emoţional (în mare parte statui, dar și busturi, vase, baso și altoreliefuri ori fragmente de papirusuri). Atenţia lui Freud s-a concentrat asupra artei egiptene dintr-o mare admiraţie a acestuia faţă de egipteni, fiind interesat de concepţiile acestora privind credinţa în viaţa de apoi. Cu toate că se descria drept un evreu ateu, el era fascinat de magie și de reprezentările zeităţilor. De-a lungul timpului a dobândit și artefacte grecești sau romane, sigilii babiloniene, statui hinduse şi budiste, alături o serie de bucăţi de jad chinezesc sculptat. Insista mereu asupra originalelor, deși este cunoscut faptul că ar fi avut și obiecte asupra căror origine gravita îndoiala. Colecția era găzduită de cabinetul său. El s-a folosit de fiecare spațiu disponibil pentru a-şi expune antichităţile: pereţi, dulapuri, mese, etajera pentru șemineu, postamente și în cele din urmă, de propriul birou. Camera era ticsită, dominată de o atmosferă încarcată, întrucât nu i se permitea să folosească alt spaţiu din apartamentul în care locuia împreună cu soţia sa, Martha Freud și cei șase copii. Dintre aceștia, singura care împărtășea pasiunea tatalui său pentru obiectele opulente şi exotice era fiica cea mică, Anna Freud. Chiar şi vara, când se retrăgea departe de agitaţia orașului, ajutat de soţie și de Anna, își muta o parte însemnată din colecţie la resedinţa de vacanţă. Pe biroul său tronau statuile asezate pe două şi uneori, chiar trei rânduri. Cele mai multe reprezentau idoli egipteni.

Unele dintre piese erau înlocuite periodic, în timp ce altele își păstrau locul în permanenţă (acestea fiind cele care erau aflate în preajma zonei în care îşi desfăşura activitatea, formând principala sa audienţă). Una dintre piesele obișnuite ale biroului era statuia unui babuin reprezentându-l pe Thoth, zeul intelectului, înţelepciunii, al vorbirii şi al scrierii. De asemenea, Thoth ocupă şi rolul hotărâtor în cadrul ceremoniei de judecată a sufletelor celor decedaţi, el fiind cel care pune în balanţă inimile acestora, cu fulgul zeiţei Ma’at, ce simbolizează dreptatea. În centrul mesei era asezată o statuie a Athenei, pe care specialiștii au asemănat-o nu cu o reprezentare mitologică, ci cu o reflectare a fiicei lui, Anna. Preferata lui Freud era o statuetă chinezească de bronz plasată în partea dreaptă a mesei, între două zeităţi egiptene cu abilităţi destul de inspiraţionale pentru teoriile emise în domeniul pe care acesta îl studia. Prima statuie a fost identificată ca fiind Bastet, zeiţa fertilităţii, iar celalată Imhotep, zeul vindecării. Mai bine de un deceniu, în fiecare miercuri după-amiază Freud a făcut turul anticariatelor din Viena, de unde și-a procurat cea mai mare parte din antichităţi. Însă atunci când timpul îi permitea să plece, destinaţiile lui preferate erau anticariatele din Berlin, Roma și Atena. Un ritual pe care îl respecta de fiecare dată când se întorcea acasă cu o nouă achiziţie era acela de a lua cina cu obiectul în cauză, pentru a-i ţine companie, în principal, deși scopul real era acela de a-i studia pe îndelete imperfecţiunile și stricăciunile provocate de trecerea timpului. Articolul este disponibil integral în noul număr al The Gentleman’s Journal. (Text de: Aurelia-Rodica Drăgan).

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Show Buttons
Hide Buttons