Top
STORIES

CHRISTIAN DIOR, O VIAȚĂ ÎN SLUJBA MODEI

Christian Dior a fost unul dintre cei mai cunoscuți designeri ai secolului XX, care a revoluţionat moda prin curentul New look. Casa s-a remarcat mereu prin colecţii extravagante pret-a-porter şi haute couture care uimesc până în ziua de astăzi. Am putea spune că, Dior a intrat pe uşa din spate în lumea modei franceze, însă într-un fel unic. Primii 41 de ani ai vieții sale seamănă cu cei ai unui amator într-o continuă mişcare.

Mereu pe muchie, mereu la limită, nimic nu prevestea ceea ce urma să se întâmple. Succesul său a venit  odată cu lansarea primei colecţii. Nimeni nu anticipa că va avea un asemenea impact în modă. Christian Dior s-a născut pe 21 ianuarie în Granville, Normandia, în familia industriașului Maurice Dior. Încă de mic, şi-a creat o lume a sa, însă mereu a iubit florile şi plantele. acest lucru şi-a pus clar amprenta pe modelele sale,pe care se regăsesc libelule, gărgăriţe, frunzele de trifoi şi mai ales trandafirii propriei grădini. La fel ca cei mai mulţi designeri, şi-a adorat mama şi stilul vestimentar al acesteia, lucru care i-a rămas întipărit în minte toată viaţa. Tatăl său nu a înţeles pasiunea copilului şi a insintat să studiete științele politice. Cu o voinţă de fier, nu şi-a abandonat niciodată visul. Christian şi-a petrecut cam tot timpul la Paris într-o atmosferă boemă marcată de Jean Cocteau, Max Jacob sau Salvador Dalí. Cel care a jucat un rol important în lansarea lui Dior a fost designerul Christian Bérard, cel care l-a ajutat să lanseze prima colecţie. Dar, înainte de toate în viaţa lui Dior au fost numeroase obstacole care trebuiau eliminate.

Părea o persoană care nu cântărea prea mult posibilităţile şi care se arunca fără să gândească în orice era nou, avangardist, ba chiar şi în politică. Christian Dior spunea despre el că este un anarhist. În 1931, designerul a vizitat Rusia comunistă, unde a fost impresionat  de totalitarism şi sărăcie. A fost atras de avangarda rusească şi cu toate că nu a descoperit ceea ce a căutat, a tradus în viaţă visele sale în renumita colecţie din anul 1955 cu modelele „Cneazul Igor”, „Fermecătoarea” şi „Icrele”. La începutul carierei şi-a deschis o galerie de artă, finanţată de tatăl său. Era genul de galerie unde se adunau toţi prietenii, stăteau de vorbă, se distrau , dar niciodată nu cumpărau nimic. În 1931, criza financiară l-a atins pe tatăl lui Dior, care a intrat în faliment, iar în cele din urmă, și galeria de artă a fost închisă. A fost o perioadă grea pentru tânărul boem, care s-a văzut nevoit să doarmă la prieteni, deşi vânduse operele realizate de Dali, Picasso sau Braques. Pentru prima dată în viaţă, Christian a fost obligat să muncească. Se pare că a început să deseneze schiţe pentru pălării sau accesorii de damă, pe care le vindea cu 10 cenţi pentru a supravieţui. […] Articolul integral în noua ediție tipărită a The Gentleman’s Journal.

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Show Buttons
Hide Buttons