Top
ESSENCES

B-RAKU, SPAȚIU DE INSPIRAȚIE JAPONEZĂ

B-Raku/Otonali

Argilă, granitul și cheresteaua sunt regăsite în magazinul de ceramică “B-Raku” din Bretania (Franța), sursa de inspirație fiind restaurantul “Otonali” din Japonia. Spațiul, situat în orașul-port Saint Malo, reprezintă o primă lucrare a restauratorului Bertrand Larcher – acesta inaugurând o serie de cafenele (sub numele Breizh) în locații precum Paris sau Kyoto.

B-Raku/Otonali

Spațiul acestui magazin este împărțit între două entități, prima fiind ocupată de B-Raku – care vinde o selecție de articole ceramice fabricate în Bretania și Japonia, în timp ce cealaltă parte include restaurantul Otonali – locația servind clienților meniuri de inspirație franco-japoneză. Ambele spații au fost create sub îndrumarea domnului Guillaume Terver și a studioului de arhitectură parizian “LeLad”, acesta colaborând cu Bertrand Larcher pentru a dezvolta o estetică denumită “low-tech” (tehnica utilizând doar materii prime naturale). De exemplu, în “B-Raku” – pe care dl. Terver îl consideră “o cameră învecinată living room-ului” în restaurant – majoritatea suprafețelor au fost placate cu argilă, exceptând o coloană din piatră ce a fost lăsată în starea ei naturală. Blocurile de granit au fost utilizate pentru a forma un mic bazin și separatoare de raft în unitatea de depozitare din spatele magazinului, menită să ofere un contrast cu fragmentele delicate a ceramicii expuse.

În același timp, ramele din lemn ale ușilor – poziționate de-a lungul pereților periferici – au fost “încrustate” cu panouri din hârtie tradițională japoneză (washi). “Scopul meu a fost acela de a oferi un cadru pentru ceea ce înseamnă «handmade», creând un spațiu care să ofere loc pentru obiectele de artă expuse”, a comentat domnul Terver. Luminoase, suprafețele albe par să aparțină restaurantului Otonali, concepute pentru a “oferi o poziție centrală bucătarului”. În fața bucătăriei deschise se află o masă mare din stejar, locul unde oaspeții se pot bucura în comun de mese delicioase și pot observa modul cum sunt preparate meniurile comandate. Partea din spate a încăperii este aproape în întregime ocupată cu un raft din lut (aici fiind poziționate sticle de vin), întrerupte de alveole circulare unde sunt expuse în mod individual etichete de calitate superioară. Mai multe detalii aici (B-Raku). Copyright/Sursa: Guillaume Terver/Dezeen.

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Show Buttons
Hide Buttons