Top
STYLE

ANGELA GHEORGHIU… ETERNAMENTE

Superlativele se alătură natural numelui Angelei Gheorghiu – cea mai cunoscută, cea mai mare, cea mai strălucită, cea mai celebră soprană din lume… Anul care tocmai s-a încheiat i-a adus și mai mulți lauri și mai multe împliniri profesionale, deși după o carieră atât de îndelungată și de plină de succes, e tot mai greu să-ți depășești propriile standarde… recorduri de neatins pentru mulți alții.

Începutul anului a prins-o pe Angela Gheorghiu la Covent Garden, sărbătorind, în luna februarie, 150 de spectacole și 25 de ani de la debut. Prezentă la Royal Opera House cu o serie de spectacole cu “Adriana Lecouvreur”, în somptuoasa producție realizată special pentru ea de către David McVicar, Angela Gheorghiu a fost atunci protagonista unei excepționale seri de gala găzduite de Alex Beard, Directorul General al Operei londoneze, care i-a stat, efectiv, la picioare. A urmat un adevărat tur de forță mondial, în care concertele și recitalurile pe toate marile scene ale lumii s-au completat cu spectacole excepționale în compania unor muzicieni de talie internațională, în mai toate capitalele muzicii lirice. Din Taiwan la Viena, din Belgia în Japonia, din Cehia în Coreea de Sud și, de ce nu, cu o escală memorabilă la București, într-un concert în aer liber, în Piața Constituției, vocea Angelei Gheorghiu a continuat să fascineze și să emoționeze zeci de mii de fani. Spre finalul anului, cu tot programul aglomerat de apariții scenice, Angela Gheorghiu a finalizat și a lansat un album de repertoriu verist, abordând pe lângă arii și duete celebre o suită de partituri mai puțin cunoscute sau mai rar aduse în atenția publicului. Titlul discului este inspirat de partitura lui Angelo Mascheroni, “Eternamente”, pe care celebra soprană o consideră pe cât de emoționantă, pe atât de dificilă, acesta fiind și unul dintre motivele pentru care este interpretată mai rar. Am stat de vorbă cu Angela Gheorghiu despre muzică și despre emoții și despre lume.

După mai bine de două decenii de carieră strălucită, mai e loc pentru surprize, mai e loc de învățat?

Sigur că da – lucrurile se schimbă, lumea se schimbă, chiar și modul în care se realizează acum și se promovează un disc, spre exemplu, e diferit de cum se întâmpla la începutul carierei mele. Caut să înțeleg cum s-a schimbat industria, publicul, presiunea este mult mai mare. Pe de altă parte, toate aceste schimbări îmi dau și un sentiment de bine, un sentiment că mai am multe lucruri de spus și multă lume de atins, cu emoția universală a muzicii, în continuare… Pentru asta merită să pun suflet în continuare, așa cum fac dintotdeauna, merită să-mi folosesc vocea ca să dau viață tuturor personajelor acelora fantastice care iubesc, suferă, farmecă și se sting pe note muzicale. Sufletul meu și vocea mea merg întotdeauna împreună, cu sinceritate, la fel, de peste 25 de ani.

Partitura care dă titlul albumului nu este o arie, ci o… melodie, mai puțin cunoscută. Cum ați ales-o și de ce tocmai ea este cea care a ajuns titulară?

Cred în forța eternă a muzicii și în universalitatea muzicii clasice, poate mai mult decât a oricărui alt gen de muzică… Melodia lui Mascheroni este foarte dificilă, și câteodată și asta poate fi un motiv suficient ca lumea să dea uitării o partitură, dar pentru mine a fost o descoperire frumoasă, am ascultat-o în interpretarea lui Caruso și m-a mișcat în asemenea măsură, încât mi-am dorit să o includ pe album și mai mult decât atât, să atrag atenția asupra ei. Dacă vorbim despre cum e acum față de cum era acum 25 de ani, din păcate, este tot mai greu să creezi un album de operă nou, de referință. Înregistrările de operă sunt, după standardele vremurilor noastre, scumpe… ai nevoie de o orchestra de top, de un dirijor pe măsură, de o sală cu acustică impecabilă, nimic nu e simplu și nimic nu vine de la sine. Iar eu mi-am dorit întotdeauna ca înregistrările mele să treacă testul timpului, să lase aceeași impresie puternică… eternamente… De asta am ales repertoriul verist pentru acest disc, pentru că e un repertoriu foarte dificil și solicitant, care îți cere să te implici cu totul, nu numai cu vocea, dar și cu inima. Or asta este ceea ce mă definește pe mine cel mai bine. Eu nu pot să le separ…  Vorbeam despre partituri asupra cărora am vrut să atrag atenția, duetul din opera “Andrea Chenier” este un alt exemplu. Este, după părerea mea, unul dintre cele mai frumoase duete din istoria operei, mi-am dorit mult să-l interpretez și am construit întregul repertoriu al albumului în jurul său.

Vorbeați despre faptul că e tot mai greu să creezi un album de operă nou – nu e cumva tot mai greu să creezi orice într-o epocă în care lumea este mai degrabă dispusă să deconstruiască decât să construiască?

Ba da – am fost la Londra pentru promovarea albumului meu și discuțiile cu presa de acolo s-au purtat inclusiv despre Brexit, desigur. Lucrurile au început să fie tot mai dificile la Londra și vor fi în continuare după acel vot de separare. Eu cânt. Cred în puterea muzicii de a uni oamenii, de a-I face să trăiască emoții intense la unison, pentru mine separarea, izolarea nu-și are sensul, mai ales acum când am avea toate instrumentele la dispoziție să fim alături. Am fost, de asemenea, tulburată la moartea Regelui Mihai I al României, care a survenit tot la finele anului… Nu eram în țară, dar am urmărit reacția românilor, o reacție de solidaritate și de respect și asta m-a făcut să cred că poate nu ne vom lepăda de valorile noastre, de trecutul nostru, poate vom găsi resurse să le prețuim în continuare…

L-ați cunoscut pe Regele Mihai – v-a acordat, personal, în 2012, Medalia Nihil Sine Deo, pentru promovarea valorilor culturii românești în străinătate. Sunteți cu adevărat unul dintre cei mai mari și cei mai activi promotori ai valorilor culturale românești peste tot pe unde mergeți.

Sigur că da, l-am cunoscut pe Regele Mihai, după cum am avut privilegiul să cunosc majoritatea familiilor regale ale lumii, de la Regina Elisabeta a Marii Britanii la Regina Beatrix a Olandei… muzica m-a purtat în palatele regale din toată lumea. Regele Mihai, însă, a fost, regele nostru, al românilor, ultimul reprezentant al unei monarhii care a marcat istoria noastră cu momente și gesturi definitorii – de la independență la unire. Nu putem, ca popor, să nu prețuim monarhia și să nu păstrăm amintirea monarhilor noștri, fără ei n-am fi fost în formula României mari, unite prin actul de la 1 Decembrie de la care aniversăm anul viitor 100 de ani. Cu Casa Regală în continuare vom putea fi o țară a progresului, mult mai respectată din toate punctele de vedere în întreaga lume. Este formula salvatoare pentru România… Reamintim, cel mai nou disc al doamnei Angela Gheorghiu este disponibil în România prin rețelele de magazine specializate (www.carturesti.ro/muzica/eternamente-the-verismo-album-2325636).

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Show Buttons
Hide Buttons